UPDATE: Florin Bica, purtător cuvânt Spitalul Bagdasar Arseni, pentru Vocea.biz: „Un pacient a atacat trei persoane și a înjunghiat un coleg de salon. Era internat din data de 3 aprilie și nu a declarat la internare că ar avea probleme psihice. Zilele trecut nu au fost probleme, din câte am înțeles. Era internat pe secția de chirurgie generală și are în jur de 40 de ani. Cei de la psihiatrie analizează acum problema. Colegul de salon care a fost înjunghiat în zona toracelui a avut nevoie de o intervenție chirurgicală și în momentul de față este stabil”.
Un bărbat internat la Spitalul “Bagdasar-Arseni” din Capitală l-a atacat cu un cuţit pe colegul său de salon, apoi a rănit o infirmieră care a venit să îl liniştească şi o altă pacientă aflat pe holul unităţii sanitare, agresorul fiind imobilizat de bodyguarzi. Agresorul a fost dus, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul “Alexandru Obregia”, unde a rămas sub supraveghere, în regim nonvoluntar, pentru a fi evaluat.
Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 04.30, la Secţia Chirurgie, unde un pacient internat şi-a atacat colegul de salon cu un cuţit, lovindu-l în zona toracelui, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, Florian Bica.
Bărbatul a atacat apoi o infirmieră care venise să îl liniştească, provocându-i răni la o mână, iar o pacientă aflată pe holul spitalului a fost şi ea rănită de către agresor, în zona toracică, a precizat Florian Bica.
După ce le-a atacat pe cele trei persoane şi a provocat scandal pe holul Secţiei Chirurgie, bărbatul a fost imobilizat de bodyguarzi.
Infirmiera şi pacienta au răni uşoare, iar bărbatul care are o plagă în zona toracelui a fost dus imediat în sala de operaţii, a mai spus Bica.
Reprezentanţii Spitalului “Bagdasar-Arseni” au sesizat poliţiştii şi procurorii, care au venit la spital şi l-au audiat pe agresor. Agresorul a fost dus apoi, însoţit de poliţişti, la Spitalul “Alexandru Obregia”.
Directorul medical al Spitalului “Alexandru Obregia”, Adela Magdalena Ciobanu, arată, într-un comunicat transmis agenţiei News.ro, că un pacient, în vârstă de 43 de ani, a fost adus către Poliţia Capitalei, de la Spitalul “Bagdasar-Arseni”, ora prezentării la Camera de Gardă fiind 10.24.
În urma examinării medicale în Camera de Gardă s-a dispus internarea nonvoluntară a bărbatului, acesta rămânând sub supravegherea medicilor de gardă.
Pacientul va fi evaluat de o comisie de diagnostic şi tratament, condusă de directorul medical Adela Magdalena Ciobanu, dar cazul va fi analizat şi de comisia de internare nonvoluntară.
Echipa medicală va stabili, după perioada de observaţie, dacă va fi necesară internarea acestuia într-una dintre secţiile Spitalului “Alexandru Obregia”.
Potivit unor surse medicale, bărbatul care a agresat o infirmieră şi doi pacienţi de la Spitalul “Bagdasar-Arseni” ar avea antecedente psihice.
În urmă cu patru zile, un medic pediatru de la Spitalul “Marie Curie” din Capitală a fost bătut de părinţii unui copil internat cu o afecţiune respiratorie uşoară.
Medicul a fost agresat în cabinetul său, în timp ce le comunica părinţilor copilului că acesta are o afecţiune respiratorie uşoară şi nu se mai impune spitalizarea sa, fiind luat la palme de către tatăl copilului, până când a început să îi curgă sânge din ochi, a declarat, pentru News.ro, medicul Mihaela Bălgrădean, şefa Clinicii Pediatrie a spitalului.
La faţa locului a fost chemată Poliţia, iar medicul a făcut plângere penală împotriva tatălui copilului. De asemenea, spitalul a depus, miercuri, o plângere penală pentru agresiune.
Conform prevederilor legale, ameninţarea personalului medical se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă, lovirea sau orice alte acte de violenţă – închisoare de la şase luni la trei ani, vătămarea corporală – închisoare de la şase luni la şase ani, vătămarea corporală gravă – închisoare de la trei la 12 ani.