Ce conţine proiectul de modificare a codurilor penale. Prevederile legate de abuzul în serviciu şi conflictul de interese

Claudia Bonchis / 06.04.2017
Ce conţine proiectul de modificare a codurilor penale. Prevederile legate de abuzul în serviciu şi conflictul de interese

Potrivit proiectului de modificare a codurilor penale, pentru abuz în serviciu nu a fost impus un prag de la care infracţiunea să poată fi cercetată. Astfel, abuzul constituie fapta funcţionarului care nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei OUG, potrivit Mediafax.

Potrivit documentului, abuzul în serviciu este fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Pedeaspa pentru infracţiune este cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, acesta este definit, potrivit documentului, ca fiind fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei deczii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentu o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care, în ultimii cinci ani, s-a aflat în raporturi de muncă ori specifice rapoturilor dintre profesionişti. Pedepasă ar ajunge până la cinci ani de închisoare.

În proiect se prevede că în aplicarea legii penale mai favoranile nu este permisă combinare prevederilor din legi succesive.

Modificări au fost aduse şi în ceea ce priveşte confiscarea specială. Instanţa va avea în vedere bunurile dobândite de persoana condamnată , într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la trimiterea în judecată. De asemenea, proiectul prevede o raportare la veniturile legale ale persoanei. Confiscarea extinsă se poate dispune doar asupra bunurilor dobândite începând cu data de 22 aprilie 2012, inclusiv, mai arată documentul.

În privinţa măsurilor asiguratorii, potrivit proiectului de lege, procurorul are obligaţia de a lua aceste măsuri pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse.

Citește și...