Poliţiştii Direcției de Investigații Criminale, ai Direcţiei Operaţiuni Speciale și cei din Maramureș au efectuat 46 de percheziţii în 7 județe și în municipiul București, pentru destructurarea unui grup infracțional, format din 28 de persoane care ar fi sustras bunuri din camioane aflate în parcări de pe teritoriul U.E.. Numai din Franța ar fi fost furate produse cosmetice de peste 3,5 milioane de euro.
Miercuri, 5 aprilie, poliţiştii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române și cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș au efectuat 46 de percheziţii pe raza județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Prahova, Brăila, Timiș, Bihor, Satu Mare și în municipiul București, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
“Activitățile s-au desfășurat în cadrul a două cereri de comisii rogatorii internaționale, emise de autoritățile franceze, care vizează o grupare infracțională organizată, formată din 28 de cetățeni români”, se arată într-un comunicat transmis presei.
Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada 2015 – 2017, ar fi comis mai multe furturi din camioane aflate în parcări de pe teritoriul Franței și ar fi sustras produse cosmetice, cu precădere parfumuri, cauzând un prejudiciu de peste 3,5 milioane de euro.
De asemenea, membrii grupării ar fi comis același gen de infracțiuni și în Germania, Belgia, Olanda, Italia și Polonia, valoare prejudiciului cauzat în aceste țări fiind în curs de stabilire.
În urma perchezițiilor au fost ridicate parfumuri, produse electronice, telefoane mobile și documente. Polițiștii au pus în executare 14 mandate europene de arestare, emise de autoritățile din Franța, pe numele celor în cauză. De asemenea, în ultimele zile, alți 7 membrii ai grupării au fost arestați în străinătate, dintre care 2 în Franța, 2 în Germania, 2 în Italia și unul în Belgia.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Europol și Eurojust.