O fată de numai 12 ani din Vaslui a ajuns la spital după ce s-a electrocutat

vocea.biz / 04.04.2017
O fată de numai 12 ani din Vaslui a ajuns la spital după ce s-a electrocutat

O fată de 12 ani, din localitatea vasluiană Şişcani, a fost transportată cu ambulanţa SMURD la spital, marţi după-amiază, după ce s-a electrocutat cu un cablu improvizat cu care era iluminat beciul locuinţei, într-un moment în care nu era supravegheată de către părinţi, notează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, copila s-a curentat în momentul în care a pus mâna pe o porţiune de cablu neizolat care făcea legătura între locuinţă şi beci şi cu care era asigurat iluminatul în pivniţă. Fata a fost aruncată la pământ în momentul în care s-a electrocutat şi a suferit traumatisme, fiind găsită de către părinţi, care au sunat la numărul de urgenţă 112.

”Echipajul medical deplasat la intervenţie i-a acordat minorei îngrijirile de specialitate. Ulterior, pacienta a fost transportată cu autospeciala SMURD la Spitalul Municipal Huşi, starea sa fiind stabilă”, a declarat, marţi, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Marişcu.

Fata de 12 ani nu era supravegheată atunci când s-a electrocutat, susţin pompierii vasluieni.

(News.ro)

Citește și...