Cinci tineri din Bacău, reţinuţi pentru trafic de droguri

Anca Miklos / 04.04.2017
Cinci tineri din Bacău, reţinuţi pentru trafic de droguri

Cinci tineri din Bacău au fost reţinuţi luni, 3 aprilie 2017 , după ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat mai multe percheziţii la domiciliile acestora.  Cei cinci au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată și introducere de droguri de risc în țară fără drept.

Procurorii au dovezi că începând cu anul 2016, cei învinuiţi au constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a constat în procurarea, deținerea și comercializarea zilnică de droguri de risc, respectiv cannabis și hașiș, către diferiți consumatori.

Oamenii legii din au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza municipiului Bacău, “ocazie cu care au fost găsite și ridicate 200 de grame de cannabis, 100 de grame de hașiș, 35 de semințe de cannabis, 6 cântare electronice și 5 dispozitive pentru mărunțit substanțele vegetale, folosite pentru prepararea și porționarea drogurilor, precum și un aparat pentru confecționarea țigărilor artizanale și 2 dispozitive pentru administrarea drogurilor prin fumare, tip ‘bong’ și ‘pipă’.De asemenea, au fost ridicate un pistol cu gaze tip ‘Airsoft’, 3 laptopuri, un hard-disk, 18 telefoane mobile și suma de 4.800 de lei”, se arată într-un comunicat transmis presei de DIICOT.

În cursul zilei de marţi, 4 aprilie, inculpații au fost prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Față de alți trei inculpați procurorii DIICOT — Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

 

Citește și...