Şefia sefia transportului public din Abu Dhabi va fi preluată de un român. Este vorba despre directorul Societăţii de Transport în comun din Oradea, cel a condus Societatea în ultimii opt ani.
Istvan Csuzi a impresionat prin felul în care a modernizat transportul în comun din Oradea. Este vorba despre staţii cu afişaj electronic pentru durata de aşteptare, dar şi plata electronică sau prin SMS a biletelor. Directorul orădean a fost ofertat de arabi să preia şefia transportului public.
“Întâmplarea face că am fost vicepreşedintele Organizaţie Mondiale a Transportatorilor Publici, din 2013 şi ,fără modestie, spun că sunt cunoscut în toată lumea, aşa că am primit o ofertă pe care un om normal nu o poate refuza”, a anunţat Csuzi Istvan, potrivit stirile protv.ro
Concret, Csuzi va fi director general al companiei City Transport, care coordonează transportul public din Abu Dhabi (2,7 milioane locuitori), zona metropolitană a acestuia şi din oraşul Al-Ain. City Transport este parte a Emirates National Group, societatea responsabilă pentru transportul aerian, maritim şi terestru de marfă si de persoane din Abu Dhabi.
Fostul director general al City Transport este Jose Costa, din Portugalia, care s-a retras.
Între provocările care îi vor reveni lui Csuzi se numără introducerea unui sistem de tramvaie în Abu Dhabi şi optimizarea transportului public cu autobuze, compania având un parc de 600 de autobuze, dar întârzieri destul de mari şi din cauza infrastructurii.
“La ei banii nu sunt o problemă. Eu cu domnul primar(n.r. Ilie Boloja, primarul oraşului Oradea) ne certăm pe cât poate fi investit în linia de tramvai, 10 sau 12 milioane de euro. Proiectul lor de introducere a tramvaiului are un buget de 1,5 miliarde de dolari”, a spus Csuzi.