Un bărbat în vârstă de 32 de ani a murit într-un accident produs, sâmbătă după amiază, pe drumul naţional 1, în oraşul prahovean Comarnic, după ce a intrat cu motocicleta pe care o conducea pe contrasens şi s-a ciocnit violent cu un autoturism. Tot pe DN 1, o şoferiţă a lovit cu roata separatorul de pe mijlocul drumului, maşina fiind proiectată în afara carosabilului, potrivit news.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, motociclistul, în vârstă de 32 de ani, circula către Sinaia şi a intrat pe contrasens în oraşul Comarnic, izbindu-se de un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului motocilistul a decedat, echipajele medicale trimise la faţa locului neputând face altceva decât să constate decesul.
Tot sâmbătă după amiază, tot pe DN 1, o femeie care se îndrepta către staţiunile de pe Valea Prahovei şi circula cu autoturismul pe banda a doua a drumului nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de separatoarele montate pe mijlocul şoselei şi, în dreptul oraşului Băicoi, a lovit cu o roată parapetul din beton, autoturismul fiind proiectat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului nimeni nu a fost rănit.