Toate oficiile poştale din ţară, închise miercuri şi joi

posta romana

Toate oficiile poştale, atât din mediul urban, cât şi din cel rural, vor fi închise, miercuri şi joi, 30 noiembrie şi 1 decembrie, informează Compania Naţională Poşta Română.

Advertisment

“Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Vineri, 2 decembrie, toate subunităţile poştale vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă, iar sâmbătă, 3 decembrie, programul va fi unul normal, pentru o zi de sâmbătă”, se arată în comunicatul de presă emis de Compania Naţională Poşta Română.

VEZI COMENTARII