Înfrângere pentru DNA. Judecătoarea Gabriela Bârsan, achitată la Înalta Curte

Înalta Curte de Casație și Justiție a achitat-o pe judecătoarea Gabriela Bîrsan, acuzată de DNA de mai multe fapte de corupție. Instanța a dispus și ridicarea sechestrului asigurator pe mai multe bunuri și restituirea uneor sume de bani.

Advertisment

Judecătoarea Gabriela Bîrsan de la ICCJ a fost trimisă în judecată pentru mai multe fapte de corupţie, alături de colega sa Corina Corbu, un şofer al instanţei, doi avocaţi, un om de afaceri şi doi foşti magistraţi, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Gabriela Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a fost acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar s-a dispus trimiterea în judecată şi a Corinei Corbu, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acuzată de complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Florian Ionescu, angajat ca şofer tot la instanţa supremă, care ar fi făcut mărturii mincinoase.

De asemenea, au fost aduși în faţa instanţei şi avocaţii Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu, foştii judecători Iuliana Puşoiu şi Anton Pandrea, care au lucrat tot la ICCJ, şi omul de afaceri Gabriel Chiriac.

Potrivit rechizitoriulu DNA, se poate contura un “tablou infracţional complex”, la care au participat, pe de o parte, persoane învestite cu demnităţi publice şi, pe de altă parte, patroni de firme cu interese judiciare ori avocaţi ai acestora. Primele s-au folosit de prerogativele funcţionale şi de statut, în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion şi obţinerea altor bilete conform dorinţelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux.

Pe de altă parte, cea de-a doua categorie de persoane, susţin anchetatorii, au oferit avantajele materiale menţionate primei categorii şi au obţinut tergiversarea dosarelor aflate pe rolul instanţei supreme, strămutarea ori promisiunea traficului de influenţă în perspectiva unor soluţii favorabile.

Practic, procurorii vorbesc despre interesul omului de afaceri Gabriel Chiriac, care a pornit de la faptul că firmele sale au avut litigii în perioada 2010-2011 cu instituţii ale statului, prin care au contestat la instanţe de contencios administrativ diferite amenzi aplicate, au pierdut procese la fond, iar respingerea recursului, ar fi dus implicit la pierderea unor sume de bani importante.

“În plus, în situaţia în care inculpatul Chiriac Gabriel nu ar fi achitat sumele la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă era pasibil de răspundere penală, deoarece nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituia infracţiune şi se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment”, potrivit DNA.

De aceea, omul de afaceri, prin intermediul avocatei Claudia Silinescu Gherbovan, a contestat amenda într-unul din dosare, aşa încât recursul la secţia de Contencios Administrativ si Fiscal a ICCJ, unde şefa secţiei era chiar prietena foarte bună a avocatei sale, iar judecător la această secţie era tot o prietenă a avocatei sale, judecătoarea Iuliana Puşoiu, realizând şi el la rândul său legătura de prietenie, la momentul potrivit, când avea multe cauze şi cereri de strămutare pe rolul instanţe supreme de control judiciar, i-au creat convingerea că soluţionarea în favoarea sa este posibilă.

“În esenţă, probele administrate relevă relaţia infracţională dintre judecătorii: Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana, Corbu Corina de la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Pandrea Anton de la Secţia penală a instanţei supreme, avocaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, care au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme din care doi aparţineau omului de afaceri Chiriac Gabriel, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului”, precizează procurorii anticorupţie.

Pe un alt palier, probele administrate de anchetatori relevă relaţia dintre Gabriela Bîrsan şi Florian Ionescu, şofer la cabinetul preşedintelui secţiei de contencios administrativ, dar şi om în casă aflat la dispoziţia personală a acesteia.

Advertisment

“Capturarea justiţiei în domeniul contenciosului administrativ a presupus pe de-o parte acapararea «funcţiei judiciar administrative de conducere a secţiei de contencios administrativ şi fiscal» a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a fost deturnată de la menirea sa constituţională şi legală şi folosirea acestei demnităţi conform intereselor judiciare ale celor cinci firme”, potrivit DNA.

Conform sursei citate, practicile infracţionale s-au bazat pe o reţea de cereri de strămutare, concomitent cu suspendarea judecării cauzelor de fond până la soluţionarea strămutării, în scopul tergiversării în favoarea firmelor lui Gabriel Chiriac. Această activitate infracţională a fost facilitată de către preşedintele judecătoarea Bîrsan chiar şi în situaţii în care nici măcar nu s-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea strămutării.

O a doua modalitate a constituit-o soluţionarea unor dosare de către judecătoarea Puşoi în mod favorabil firmelor reprezentate, asistate chiar de către avocatul Radu Gherbovan Silinescu.

“Sistematic aceste activităţi infracţionale au fost precedate, însoţite sau urmate de primirea de către cele două judecătoare implicate, inculpatele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana, pentru aceste servicii judiciare de: excursii, bilete de avion, cadouri provenind de la omul de afaceri şi cei doi soţi avocaţi, inculpaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu”, susţine DNA.

De altfel, din probele administrate de anchetatori, rezultat că Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Claudia Gherbovan Silinescu şi Gabriel Chiriac au speculat aşa numita “veche relaţie de colegialitate şi prietenie” şi sub pretextul acesteia, aportul individual infracţional s-a corelat cu foloase reciproce obţinute prin comiterea unor infracţiuni de corupţie.

Potrivit DNA, descoperirea relaţiei infracţionale dintre Iuliana Puşoiu, Gabriela Bîrsan, Claudia Gherbovan Silinescu, Radu Gherbovan Silinescu şi Gabriel Chiriac a fost îngreunată, favorizată şi chiar zădărnicită, în raport cu unele fapte de către judecătorul Anton Pandrea, care pe fondul cercetărilor efectuate faţă de judecătoarele Puşoiu şi Bîrsan şi avocata Gherbovan Silinescu le-a ajutat prin intermediul judecătoarei Corbu “să afle” că sunt vizate de cercetările penale pentru infracţiuni de corupţie.

“Judecătorul Pandrea Anton a autorizat la data de 5 aprilie 2011, în calitate de preşedinte al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, interceptarea şi înregistrarea audio – video pe o durată de 30 zile a convorbirilor telefonice ambientale dintre judecătoarele Puşoiu Iuliana, Bîrsan Gabriela Victoria şi avocata Gherbovan Silinescu Claudia, precum şi înregistrarea de imagini”, conform DNA.

Despre activităţile judiciare pe care le-a dispus, Pandrea i-a spus judecătoarei Corbu, iar aceasta, la rândul său, în calitate de “prietenă” a atenţionat-o pe Claudia Gherbovan Silinescu, consecinţa fiind îngreunarea şi zădărnicirea urmăririi penale, deoarece imediat au aflat şi judecătoarele Puşoiu şi Bîrsan.

“Deşi nu a existat o legătură directă a fiecăruia dintre judecătorii Pandrea Anton şi Corbu Corina cu fiecare dintre cele trei beneficiare ale favorizării, divulgarea datelor s-a realizat de la unul la altul, prin circuitul de prietenii dintre cei vizaţi. De altfel, după ce “au aflat despre cercetările efectuate în cauză” preocuparea majoră a judecătoarelor Puşoiu Iuliana şi Bârsan Gabriela a fost de a-şi constitui probe, alibi, justificări,revendicând cu un plus de tenacitate corectitudinea relaţiei dintre ei, pentru a ascunde cooperarea lor delictuală”, potrivit DNA.

În 2013, DNA anunţa că actele de urmărire penală în cazul judecătoarei Gabriela Bîrsan au fost refăcute ca urmare a deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a admis ridicarea imunităţii de care beneficiază magistrata căsătorită cu fostul judecătorul CEDO Corneliu Bîrsan.

VEZI COMENTARII