Cinci case cuprinse de flăcări în Ploieşti. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

vocea.biz / 30.12.2016
Cinci case cuprinse de flăcări în Ploieşti. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Cinci case au fost cuprinse de flăcări, vineri seară, în Ploieşti, iar în urma incendiului doi adulţi au suferit arsuri şi un copil a făcut atac de panică, transmite Mediafax.

Pompierii militari au fost solicitaţi pe strada Izvoare, unde s-a anunţat că patru imobile au fost cuprinse de flăcări. Focul s-a extins însă şi la a cincea casă.

“Am intervenit cu 13 echipaje, fiind vorba de 52 de pompieri, focul este acum localizat, însă sunt colegii acolo şi intervin. Se lucrează pentru lichidare. Au fost în total cinci case care au fost cuprinse de foc” a declarat Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Potrivit sursei citate, două femei au suferit arsuri, iar un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.

“Sunt două femei de 64 şi 70 de ani cu arsuri pe faţă, iar o fetiţă de 12 ani a suferit un atac de panică”, a afirmat Vasiloae.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, cauza nefiind încă stabilită.

Citește și...