Preşedintele de onoare al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu, afirmă, după seismul de 5,3 înregistrat miercuri, că ”urmează linişte şi pace” şi că ”nu se pune problema” să se producă ”un cutremur mare cel puţin în viitorul apropiat”, transmite News.ro.
”Urmează linişte şi pace, nu se pune problema de un cutremur mare cel puţin în viitorul apropiat. A fost o descărcare în sistem, care a fost foarte bună”, a declarat, miercuri dimineaţă, preşedintele de onoare al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Gheorghe Mărmureanu a afirmat că seismul de 5,3 pe Richter înregistrat în zona Vrancea ”nu a fost nici măcar un cutremur mediu”, ci unul ”mic”.
”Un cutremur obişnuit, de 5,3 – 5,4 grade. Au fost ceva bâlbâieli în ce priveşte magnitudinea, dar aşa cum s-a stabilit acum, 5,3 – 5,4 mi se pare în regulă. Vrancea, dacă vreţi, este cu rosu când se produce un cutremur de peste 7 -7,1, dar de la 5,4 până la 7,1 chiar 7,2 e distanţă de la cer la pământ. Nu a fost nici măcar un cutremur mediu, ci un cutremur mic. Vorbim despre cutremure moderate de la peste 6 grade”, a mai spus preşedintele de onoare al INFP.
Seismul s-a simţit în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, dar în niciunul nu s-au înregistrat pagube materiale. În judeţul Galaţi, trei persoane, o femeie de 39 de ani, un bărbat de 34 de ani şi o tânără de 22 de ani, au făcut atacuri de panică şi au sunat la Ambulanţă, primii doi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, a declarat şeful serviciului de Ambulanţă, Mihai Polinschi.
De asemenea, un apel la 112 a fost dat şi în Braşov, tot de către o femeie care a făcut un atac de panică, aceasta primind ajutor acasă. În alte zone în care s-a resimţit seismul, cum ar fi Bucureşti, Buzău, Vrancea sau Constanţa, nu au fost apeluri la 112, potrivit reprezentanţilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
Un seism de 5,3 pe Richter s-a înregistrat miercuri, la ora 1.20, la o adâncime de 98,9 kilometri, în zona seismică Vrancea.
Un cutremur cu magnitudine 5,3 a avut loc şi în 24 septembrie, la ora 2.11, resimţindu-se şi în Bucureşti. Seismul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 112,3 kilometri.
Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4.
Sursa: News.ro