Poliția Română: Peste 200 de persoane, supravegheate judiciar în ultima săptămână

vocea.biz / 26.12.2016
Poliția Română: Peste 200 de persoane, supravegheate judiciar în ultima săptămână

Un număr de 207 persoane au fost puse sub măsura supravegherii judiciare în perioada 16-23 decembrie, înregistrându-se 32 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară cu alte măsuri, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

„Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 68 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 138 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de o persoană pe numele căreia a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune”, scrie în comunicatul Poliției Române.

În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 32 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

„Astfel, în 11 cazuri, măsura controlului judiciar, dispusă iniţial, a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare, în 10 situaţii cu măsura arestării preventive și în 2 cazuri cu măsura condamnării cu suspendare”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, măsura arestului la domiciliu, dispusă iniţial, a fost înlocuită în 4 cazuri cu măsura condamnării cu executare, în 2 cazuri cu măsura arestării preventive și în 3 cazuri cu măsura educativă a asistării zilnice.

 

 

Citește și...