Odată cu apariția ninsorii circulația pe drumurile publice îi pune la încercare pe șoferi. O familie cu patru copii a fost implicată duminică într-un accident rutier în urma căruia risca să cadă cu mașina în râul Someș. Accidentul de circulație s-a petrecut în localitatea Mănăstirea de lângă Dej, în județul Cluj.
Accidentul a fost provocat de șoferul unui autoturism de teren care se îndrepta dinspre Dej spre Mica, informează someseanul.ro. Acesta a derapat în curbă pe carosabilul necurățat, apoi mașina s-a rotit în mijlocul drumului fiind lovită în lateral dreapta de un alt autoturism care circula regulamentar spre Dej.
În cea de-a doua mașină se aflau șase persoane, doi soți și patru copii ai acestora, autoturismul lor oprindu-se la câțiva centimetri de balustrada podului.
În urma impactului, unul dintre minori a fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Celălalt șofer a scăpat fără nicio zgârietură.
Circulația rutieră între Dej și comuna Mica s-a desfășurat cu dificultate, pe un singur sens de mers, până la finalizarea cercetărilor făcute de polițiști la fața locului.