Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la o casă din Timişoara, o femeie în vârstă de 65 de ani care se afla în locuinţă suferind arsuri de gradul I şi s-a intoxicat cu fum. Pompierii au reuşit să salveze şi doi câini şi o pisică.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat” al judeţului Timiş, incendiul a izbucnit, sâmbătă seara, la parterul unei case de locuit din Timişoara. La locul intervenţiei s-au deplasat trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă şi 17 pompieri, potrivit Mediafax.
“Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la parterul locuinţei, cu pericol de propagare la restul clădirii. Au ars elementele combustibile ale mobilierului aflat la acel nivel în proporţie de 80%”, comunică ISU “Banat”.
Pompierii au reuşit să stingă flăcările în cel mai scurt timp şi au salvat proprietara locuinţei, o femeie de 65 de ani, care a suferit arsuri de gradul I şi intoxicaţie cu fum, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.