În această săptămână, polițiștii au constatat, la nivel național, peste 190 de infracţiuni, au aplicat peste 3.500 de sancţiuni contravenţionale și au confiscat 1.237 de metri cubi de material lemnos, peste 5.300 de pomi de Crăciun și 492 de kilograme de cetină, în cadrul acțiunii pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun.
Polițiștii de ordine publică din toată țara, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică a Poliției Române acţionează, în această perioadă, pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun.
Astfel, în perioada 16 – 21 decembrie, polițiștii au constatat 191 de infracţiuni, dintre care 89 la Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic și au aplicat 3.508 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.072.585 de lei, dintre care 454 la legislaţia din domeniul silvic.
De asemenea, polițiștii au confiscat 1.237 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 262.175 de lei, 5.306 pomi de Crăciun, în valoare de 197.834 de lei, și 492 de kg. de cetină de brad/molid şi au indisponibilizat 29 de ferăstraie mecanice, 10 topoare şi securi şi 57 de utilaje, autoturisme sau atelaje hipo.
Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.