Fostul deputat Sebastian Ghiță era filat de mai multe zile, iar echipajul de supraveghere l-ar fi pierdut, luni seară, pe omul de afaceri în timp ce acesta se întorcea de la București spre Ploiești, au declarat, joi, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei.
Potrivit sursei citate, luni seară, în timp ce se întorcea de la un eveniment care a avut loc în Capitală, mașina în care Ghiță se afla a fost pierdută de echipajul care asigura filajul, în condițiile în care autoturismul a rulat pe DN 1 cu o viteză foarte mare.
Ulterior, mașina respectivă a fost găsită în cartierul ploieștean Albert, unde fostul parlamentar își are domiciliul, însă Sebastian Ghiță nu a mai fost văzut, au spus sursele citate.
Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova a informat, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la faptul că fostul deputat Sebastian Ghiță a încălcat termenii controlului judiciar pe cauțiune prin neprezentarea sa la DNA Ploiești în baza citației emise de procurori, urmând ca judecătorii să dispună în consecință.
Purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, Marian Popescu, a declarat, că Sebastian Ghiță, care se află sub control judiciar pe cauțiune, s-a prezentat ultima dată la Poliție luni, unde a semnat conform procedurii impuse prin această măsură.
Totodată, una dintre obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar era ca fostul parlamentar să se prezinte ori de câte ori era chemat de autorități, obligație pe care Ghiță a încălcat-o, miercuri, prin neprezentarea sa la sediul DNA Ploiești în urma citării.
“În condițiile în care inculpatul a încălcat termenii controlului judiciar, IJP Prahova a informat, în această dimineață, Înalta Curte de Casație și Justiție, care va dispune în consecință”, a spus Marian Popescu.
La data de 22 noiembrie, ÎCCJ a decis definitiv că Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA Ploiești alături de foști șefi din poliție și parchete.
De asemenea, instanța a respins, la acel moment, cererea lui Sebastian Ghiță de a părăsi teritoriul României fără încuviințarea judecătorilor.
Procurorii DNA Ploiești au emis, miercuri, mandat de aducere pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, după ce acesta nu s-a prezentat la Parchet în baza citației anchetatorilor, au declarat surse apropiate anchetei.
Potrivit acestora, Ghiță a fost citat să se prezinte la DNA Ploiești la ora 12,00 în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, el trimițându-și avocații, care au refuzat să facă declarații în fața presei.
În aceste condiții, fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că sunt frecventate de fostul parlamentar, fără a fi însă găsit, au adăugat sursele citate.
Polițiștii îl caută în continuare pe Sebastian Ghiță, sursele menționate precizând că a fost dat în consemn la punctele de frontieră și că este căutat pe teritoriul întregii țări.