Poliţiştii din Iași cercetează 3 persoane bănuite că ar fi înșelat 5 localnici prin metoda „accidentul”, obținând suma totală de 10.000 de lei. Doi bărbați au fost arestați preventiv.
Vineri, 16 decembrie, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iași, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 4 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda ,,acidentul’’, 3 dintre acestea într-un penitenciar şi una la o locuință din județul Iași.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie – decembrie 2016, doi bărbați și o femeie ar fi înşelat 5 persoane din judeţul Iași, cu suma totală de 10.000 de lei. În urma percheziţiilor au fost ridicate telefoane mobile şi cartele SIM, care ar fi fost folosite la săvârşirea infracţiunilor”, se arată într-un comunicat transmis Vocea.biz.
Sâmbătă, 17 decembrie, cei doi bărbaţi, încarceraţi în penitenciar, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. Femeia este cercetată în stare de libertate.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.
La acțiuni au participat şi funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, Poliţia Română vă recomandă:
Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.
Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că au calităţi oficiale.
Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.
Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.
Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:
În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.
Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:
1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau
2) în cazul unor accidente soldate numai cu pagube materiale, înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.
Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii.