Un bărbat de 39 de ani, din Mediaş, a fost preluat de paramedici în comă în urma unui accident care a avut loc în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, pe Autostrada Sibiu – Orăştie, un TIR lovind maşina pe care o conducea, în care se aflau şi 4 femei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat sâmbătă dimineaţa corespondentului Mediafax, că accidentul de pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în zona dintre Apoldu de Sus şi Sălişte s-a petrecut după ce un TIR a lovit din spate un autoturism.
„Un autoturism a fost lovit din spate de un TIR pe autostrada Sibiu – Orăştie, la km 275, respectiv zona Apoldu de Sus – Sălişte. Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu. La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat că şoferul a fost preluat de echipajul SMURD în comă.
„În timpul nopţii, în urma unui accident pe A 1, între Apoldu de Sus şi Sălişte, au fost cinci persoane rănite, respectiv un bărbat şi 4 femei. Pentru salvarea bărbatului a fost nevoie de intervenţia echipajului de Descarcerare. Acesta a fost preluat în stare comatoasă. Femeile sunt rănite uşor. Persoanele rănite au fost duse la UPU Sibiu”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
În urma accidentului, traficul pe A 1 a fost blocat timp de aproape o oră, iar ulterior, timp de mai bine de două ore s-a circulat pe o bandă.