Peste 200 de suporteri din Timişoara au participat, sâmbătă seara, la un marş în amintirea martirilor Revoluţiei din 1989, în timpul căruia au aprins torţe şi au strigat lozinci precum “O dorinţă sinceră, România liberă” sau “Cinste lor, eroilor”.
“Marşul Eroilor” este organizat de suporterii echipei de fotbal ASU Poli în data de 17 decembrie, iar în acest an a ajuns la ediţia cu numărul 11. Punctul de întâlnire al participanţilor a fost Piaţa Maria din Timişoara, locul de unde a pornit scânteia Revoluţiei din Decembrie 1989. De aici, “înarmaţi” cu steaguri, coroane şi afişe cu mesaje precum “Eroii nu mor niciodată” sau “Mai bine golan, decât activist, mai bine mort, decât comunist”, suporterii au pornit pe jos spre Cimitirul Eroilor. Pe drum, manifestanţii au făcut câteva opriri în locuri definitorii pentru evenimentele din Decembrie 1989, precum Catedrala Mitropolitană, Opera Română sau Memorialul Revoluţiei.
Suporterii au strigat pe toată durata marşului “Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, “Cinste lor, cinste lor, eroilor”, “Păcat, păcat de sângele vărsat”, “O dorinţă sinceră, România liberă” şi “Jos comuniştii”. De asemenea, ajunşi pe strada Alba Iulia, manifestanţii au aprins torţe şi fumigene, în memoria martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989, scrie Mediafax.
Tot sâmbătă seara, pe treptele catedralei au fost aprinse zeci de candele în memoria martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989 şi a fost păstrat un moment de reculegere. Pe 17 decembrie, la Timişoara este zi de doliu în memoria primilor 66 de eroi care au murit în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. În această zi, toate instituţiile şi autorităţile publice din Timişoara au arborat drapelul României în bernă.
La Timişoara au murit, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, aproximativ o sută de persoane. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei “Memorialul Revoluţiei”, au fost 73 de morţi şi 296 de răniţi în perioada 16 – 22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morţi şi 77 răniţi.