O femeie din Constanța a fost rănită, după ce a explodat butelia în locuința sa – VIDEO

vocea.biz / 16.12.2016
O femeie din Constanța a fost rănită, după ce a explodat butelia în locuința sa – VIDEO

O femeie de 78 de ani a fost rănită, vineri dimineaţă, după ce o butelie a explodat în locuinţa sa din municipiul Constanţa, deflagraţia, care nu a fost urmată de incendiu, avariind grav casa femeii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, bătrâna era singură în casă în momentul în care s-a produs deflagraţia, la faţa locului deplasând-se mai multe echipaje SMURD şi de pompieri.

Femeia a fost scoasă de sub dărâmături conştientă şi, după ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. De asemenea, în incident a fost rănită şi vecina de la casa alăturată, dar aceasta a refuzat transportarea la spital.

(Mediafax.ro)

Citește și...