Temperaturile scăzute au “îngheţat” trenurile din toată ţara

Anca Miklos / 14.12.2016
Temperaturile scăzute au “îngheţat” trenurile din toată ţara

Din cauza temperaturilor scăzute din întreaga ţară, traficul pe întreaga rețea feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, iar viteza de circulație a trenurilor a fost adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivel solului. Anumite garnituri înregistrează întârzieri în grafic, potrivit  unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate – CFR SA, transmis Vocea.biz.

“Menționam că pe rețeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă, din cauza cauza condițiilor meteo nefavorabile, personalul feroviar desfășoară verificări la componentele infrastructurii (sine, macazuri, linii de contact) în stații și în linie curentă și intervine pentru remedierea deranjamentelor tehnice semnalate, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în condiții de siguranță”, se arată în documentul transmis presei.

Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.

 

 

Tags:
Citește și...