CCR analizează constituţionalitatea legii care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale, dar şi majorările salariale din educaţie şi sănătate

Claudia Bonchis / 14.12.2016
CCR analizează constituţionalitatea legii care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale, dar şi majorările salariale din educaţie şi sănătate

Curtea Constituţională  dezbate sesizările făcute de Guvern şi de către PNL la Legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care Parlamentul a majorat salariile din educaţie şi din sănătate, precum şi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv a cea radio-TV

Cele două dosare privind OUG 20/2016 au mai fost discutate de judecători, dar amânate. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că cele două sesizări vor fi conexate, având în vedere că PNL şi Guvernul au ridicat critici similare la proiectul aprobat de Parlament.

În privinţa dosarelor pe tema OUG 20/2016, privind majorările salariale din sănătate şi educaţie, Curtea a decis, pe 7 decembrie, să amâne pronunţarea.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat pe 8 noiembrie că Guvernul contestă la Curtea Constituţională legea prin care se fac majorări de salarii în sănătate şi educaţie. Cioloş a acuzat că modificările aduse OUG 20 în Parlament s-au făcut într-o abordare populistă, electorală a politicii salariale, fără o analiză şi fără o dezbatere solidă, care riscă din nou să pună orice guvern va veni în imposibilitatea de a adopta o lege a salarizării unitare, care să rezolve problema inechităţilor din sistemul public, potrivit news.ro.

El a subliniat că solicitarea de control de constituţionalitate vizează legea de aprobare a Ordonanţei, astfel că, orice decide Curtea, OUG rămâne în vigoare şi se aplică. „Analizând un pic la rece lucrurile după votul de ieri, prima întrebare pe care mi-o pun este dacă PSD şi cei care au votat această lege chiar doresc majorările salariale pe care le-au votat. Şi o să vă spun de ce: pentru că constatăm că sunt mai multe încălcări ale legislaţiei şi ale Constituţiei, pe care nu e posibil să nu le fi conştientizat în momentul respectiv”, a afirmat premierul, la începutul declaraţiei sale.

Premierul a spus că ”nu s-a făcut o dezbatere reală, transparentă, a amendamentelor propuse”, în comisii discutându-se uneori amendamente care nici nu erau formulate clar.

Dacian Cioloş a amintit că, la dezbaterile din comisii, fiind întrebat de secretarul de stat de la Ministerul Muncii dacă s-a făcut o analiză de impact, preşedintele Comisiei de muncă ”a răspuns că da şi că impactul este devastator”.

Cioloş a mai susţinut că nu este posibil ca parlamentarii să nu fi ştiut despre Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, potrivit căreia cu şase luni înainte de alegeri parlamentare nu se mai adoptă acte normative legate de majorări de salarii. Premierul a precizat că legea spune că instituţiile publice nu adoptă astfel de acte normative, iar Parlamentul este instituţie publică.

Tot miercuri Curtea va discuta şi legea PSD prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale.

Sesizarea a fost făcută în noiembrie, iar termenul a fost stabilit de la început de judecători pentru 14 decembrie, după alegerile parlamentare.

Iohannis susţine în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.

Preşedintele acuză încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Iohannis spune că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interziste modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, pentru că măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.

Klaus Iohannis mai spune în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuia să identifice în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să găsească soluţii concrete, având în vedere faptul că eliminarea simultană a acestor taxe implică o reducere importantă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile  publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.

Iohannis subliniază că legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.

Şeful statului vorbeşte în sesizare şi despre situaţia TVR şi a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor, în cazul în care instituţiile ar rămâne bugetate doar de la stat, şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi televiziune.

Iohannis critică şi eliminarea timbrului de mediu, spunând că sunt afectate programele finanţate din fonduri externe nerambursabile în lipsa unor măsuri compensatorii, dar ar încălca şi normele UE în materie.

În final, Iohannis avertizează că prin această lege România riscă să depăşească ţinta de 3% de deficit, agreată de ţara noastră în faţa organismelor internaţionale.

 

Citește și...