Un microbuz care transporta 15 elevi s-a răsturnat în această dimineaţă într-o comună din judeţul Olt. Trei persoane au fost rănite și au fost duse la spitalul din Slatina. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție.
Accidentul a avut loc marţi dimineaţă, în zona Voineasa din judeţul Olt.
Un microbuz al unei firme de transport a derapat şi s-a răsturnat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Claudia Radu, potrivit news.ro.
În autovehicul se aflau 15 copii cu vârste curpinse între 15 şi 18 ani, trei dintre ei fiind răniţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu.
A fost activat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au ajuns patru ambulanţe SMURD, una de transport victime multiple, precum şi patru salvări ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Din primele informaţii, cele trei victime au 15 şi 16 ani şi au suferit mai multe traumatisme, fiind transportate la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU.