Cozi kilometrice la vămile din Vestul ţării. De ce se aşteaptă chiar şi trei ore

Claudia Bonchis / 13.12.2016
Cozi kilometrice la vămile din Vestul ţării. De ce se aşteaptă chiar şi trei ore

Cozi kilometrice în punctele de trecere a frontierei din Vestul ţării. Timpul de aşteptare în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Borş a ajuns la 230 de minute, din cauza controalelor amănunţite pe care le efectuează autorităţile ungare.

“S-au înregistrat creşteri ale timpilor de aşteptare la automarfare pe sensul de ieşire a automarfarelor din România ca urmare a faptului că autorităţile ungare efectuează controale amănunţite la automarfare şi, totodată, şi din cauza numărului mare de astfel de mijloace de transport care se prezintă pentru verificări la frontiera de stat”, a spus Laura Bondar purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Bondar.

Potrivit acesteia, pe partea română, controlul nu durează mai mult de câteva minute, însă poliţiştii de frontieră din Ungaria efectuează controale foarte amănunţite “în contextul migraţiei umane”.

ITPF Oradea recomandă conducătorilor de automarfare care intenţionează să tranziteze frontiera româno-ungară să folosească toate punctele de trecere din judeţele de la graniţa cu Ungaria.

Timpii de aşteptare la punctele de trecere a frontierei se pot găsi, pentru informare, pe aplicaţia postată pe site-ul www.politiadefrontieră.ro.

Tags:
Citește și...