Procurorii anticorupție au prelungit măsura controlului judiciar în cazul viceprimarului din Cluj-Napoca, Horvath Anna, cercetată pentru trafic de influenţă. Aceasta este însă decisă să conteste decizia DNA și precizează că în cele 60 de zile de când se află sub control judiciar a stat la dispoziţia anchetatorilor, susţinând că ”invocarea bunei desfăşurări a anchetei nu poate constitui un motiv” pentru a nu fi lăsată să îşi continue munca.
„DNA a emis azi o ordonanţă de prelungire a controlului judiciar asupra mea, inclusiv a obligaţiei de a nu exercita calitatea de viceprimar. În cursul zilei de mâine (joi, n.r.), voi contesta această decizie, urmând ca instanţa să pronunţe soluţia definitivă. În aceste 60 de zile au fost audiaţi toţi martorii, faza de urmărire penală apropiindu-se de sfârşit. De aceea consider că invocarea bunei desfăşurări a anchetei nu poate constitui motiv pentru a nu mă lăsa să îmi continui munca. În această perioadă am stat cu toată deschiderea la dispoziţia organelor competente, cum voi sta, firesc, şi în continuare”, a scris viceprimarul din Cluj-Napoca, miercuri noaptea, pe Facebook.
Viceprimarul din Cluj-Napoca a mai adăugat că dosarul său nu a fost constituit în urma unui denunţ, ci a unor „interceptări” efectuate „prin supravegherea” ei „în baza unui mandat de siguranţă naţională”, declarându-se nevinovată, informează news.ro.
„Deşi eu nu am voie să fac declaraţii despre dosar, ţin totuşi să afirm că, în pofida zvonurilor răspândite, această anchetă nu a început datorită vreunui denunţ, ci în baza interpretării unor interceptări efectuate începând cu luna februarie a acestui an, prin supravegherea mea în baza unui mandat de siguranţă naţională. În această situaţie am o singură opţiune: trebuie să cred în dorinţa de aflare a adevărului, caz în care îmi voi putea dovedi nevinovăţia”, a scris viceprimarul.
Viceprimarul din Cluj-Napoca, Horvath Anna, se află sub control judiciar din data de 11 octombrie. Cu o zi înainte să fie luată măsura preventivă în cazul său, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Cluj-Napoca, la biroul şi domiciliul viceprimarului Horvath Anna, la Direcţia de Urbanism a Primăriei, la sediul UDMR Cluj şi la locuinţele a doi consilieri personali ai viceprimarului.
Horvath Anna, care se află în concediu fără plată din 13 octombrie, este cercetată pentru trafic de influenţă, într-un dosar privind nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016. Ea este suspectată că a făcut demersuri pentru avizarea unui proiect imobiliar în care avea interese un om de afaceri, în vederea obţinerii de foloase care să o ajute în campania electorale.