O instanță obligă, în premieră, Finanțele să-i restituie unui doljean suma plătită pentru timbrul de mediu

vocea.biz / 08.12.2016
O instanță obligă, în premieră, Finanțele să-i restituie unui doljean suma plătită pentru timbrul de mediu

Administraţia Fondului de Mediu şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj trebuie să îi restituie unui craiovean suma plătită pentru taxa de timbru, precum şi dobânda aferentă şi cheltuielile de judecată, după ce Tribunalul Dolj a dat prima hotărâre de restituire a contravalorii timbrului de mediu, care rămas definitivă, începând de miercuri, prin nerecurare.

Potrivit deciziei publicată de Tribunalul Dolj, instanţa obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 7.691 lei, reprezentând timbru de mediu, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată de la data plăţii, respectiv 19.11.2014, până la data plăţii efective. De asemenea, instanţa obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, transmite Agerpres.

Decizia, pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie, a fost dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, însă, miercuri, 7 decembrie 2016, a rămas definitivă prin nerecurare.

Potrivit avocatului Laurenţiu Stanca, toate taxele plătite, sub orice denumire, începând cu anul 2007, se restituie.

„Taxele plătite până la data de 14 martie 2013 vor fi restituite în baza unei cereri adresate către AJFP, în baza Ordonanţei de Guvern nr. 40/2015, cu termen de prescripţie instituit de ordonanţă de 5 ani de la data intrării acesteia în vigoare, iar taxele plătite după data de 15 martie 2013 (timbrul de mediu) se vor recupera în urma intentării unor acţiuni, în instanţă, împreună cu dobânzile fiscale aferente şi cheltuielile de judecată efectuate”, a explicat presei Laurenţiu Stanca.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis în septembrie a.c. că taxa „timbru de mediu” este abuzivă, discriminatorie şi neconformă cu normele UE, iar pe 29 iunie a.c., Tribunalul Dolj obliga Serviciul de Înmatriculări Dolj să înmatriculeze un autovehicul din UE fără plata timbrului de mediu, prevăzut de OUG 9/2013.

Citește și...