Ziua Naţională a României. Programul complet al manifestărilor de 1 Decembrie

Sursa foto: www.puterea.ro

De Ziua Naţională  a României vor avea loc, în majoritatea oraşelor din ţară, parade militare spectaculoase, iar autorităţile au pregătit concerte, mese populare cu fasole cu cârnaţi şi focuri de artificii. Cu aceeaşi ocazie, în mai multe oraşe autorităţile vor aprinde iluminatul festiv de sărbători, informează Mediafax.

Advertisment

Bucureşti – Parada de 1 decembrie 2016, una a premierelor

O primă noutate faţă de ultimii ani este aceea că defilarea din 1 Decembrie se va întoarce la Arcul de Triumf, după ce în 2014 şi 2015 s-a desfăşurat în Piaţa Constituţiei. Avioanele F16 achiziţionate în acest an de la Forţele Aeriene Portugheze vor brăzda pentru prima oară cerul Capitalei. Este vorba despre cele şase aparate de zbor multirol, care fac parte din Escadrila 53 “Warhawks”.

O altă noutate este faptul că alături de soldaţii celor trei arme principale (forţele terestre, navale şi aeriene), în acest an vor defila studentele Institutului Medico-Militar Bucureşti. De asemena, pentru prima dată, trei detaşamamente vor purta noile uniforme care vor intra în dotarea Armatei Române din ianuarie 2017. Noua uniformă combat de instrucţie are culori, croială şi material complet noi, scrie Click.

Peste 3.000 de soldaţi români şi străini, cu o mie mai mulţi decât anul trecut, vor defila pe sub Arcul de Triumf, acompaniaţi de 300 de vehicule de tehnică militară. Totodată, de la paradă au fost eliminate multe autoturisme provenite de la unităţi precum Poliţia Locală şi Serviciul SPP, în favoarea vehiculelor militare. Defilarea din acest an va începe la ora 11.00. Traficul va fi restricţionat în Capitală pentru organizarea şi desfăşurarea paradei militare de 1 decembrie.

Alba Iulia – Show pirotehnic 3D şi masă populară cu trei tone de fasole şi cârnaţi

O paradă spectaculoasă cu circa 800 de militari, transportoare blindate, tunuri, maşini de luptă şi autospeciale, va fi organizată de 1 Decembrie la Alba Iulia, localnicii şi turiştii având la dispoziţie 8.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, iar printre manifestări apare şi un show pirotehnic 3D.

În oraşul în care acum 98 de ani a avut loc Unirea Transilvaniei cu România şi formarea României Mari, manifestările prilejuite de Ziua Naţională vor începe la ora 9.00 cu ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe cu flori, la statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria şi Mihai Viteazul. La ora 11.45, în faţa Sălii Unirii, clădire în care s-a hotărât şi semnat actul de Unire, are loc primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun, iar cei prezenţi vor asculta mesaje emoţionante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918. La ora 12.00 va avea loc un Te Deum la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, iar o oră mai târziu o paradă militară spectaculoasă, în cadrul căreia vor defila circa 800 de militari, transportoare blindate, tunuri, maşini de luptă şi autospeciale. Dispozitivul de defilare va fi format din reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, Armatei, Serviciului Român de Informaţii şi Poliţiei Locale. Totodată, ca în fiecare an, şi Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia va participa cu două plutoane. Parada militară va dura circa 60 de minute şi se va organiza, la fel ca anii trecuţi, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi împrejurimi.

De la ora 14.00, pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina, va avea loc evenimentul denumit ”Marea Unire a Bucătarilor”, în cadrul căruia vor fi preparate trei tone de fasole şi cârnaţi. Autorităţile locale şi judeţene aduc românilor sosiţi aici din toate colţurile ţării bucate din patrimoniul gastronomic naţional: 8.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, pregătite după o reţetă culeasă din bucătăria veche ţărănească.

”Îşi vor da mână cu mână zeci de bucătari celebri de pe plaiuri mioritice, dar şi de pe alte meleaguri, pentru a prepara în aer liber două tone de fasole în cel mai mare ceaun din România din ingrediente 100% autohtone. O tonă de cârnaţi vor acompania feeria infinită de gusturi, iar vinul alb va umple din belşug paharele”, a arătat Primăria Alba Iulia într-un comunicat de presă.

Pâinea pentru festinul culinar va fi coaptă în şase cuptoare electrice, la faţa locului. Mâncarea va fi împărţită gratuit din cinci puncte de distribuţie şi va fi preparată de mai mulţi bucătari cunoscuţi din ţară. De la ora 15.00 va începe spectacolul de muzică populară ”Cânt şi suflet românesc” în cadrul căruia vor concerta interpreţi consacraţi, între care Veta Biriş, Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu sau Leontina Fărcaş.

La ora 17.00, la Universitatea ”1 Decembrie 1918”, va avea loc conferinţa ”Repatriot”, iar la ora 20.00, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, va concerta Andra şi Zdob şi Zdub.Seara se va încheia cu un spectacol de artificii, denumit ”Emotion Romania”, care va începe la ora 22.00. Potrivit firmei care organizează show-ul, acesta va avea un concept unicat. Structurile pirotehnice vor fi folosite în premieră în România, spectacolul va avea viziune 3D, iar pe cer va fi văzută cea mai mare inimă proiectată vreodată în România în cadrul unui astfel de show.

Iaşi – concert de muzică populară şi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi

Primăria Iaşi a pregătit, de 1 Decembrie, un concert de muzică populară şi 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, în timp ce la parada organizată cu ocazia Zilei Naţionale vor participa cinci sute de miliari ai MAPN şi MAI, precum şi 50 de vehicule aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne.

“Anul acesta participăm cu efective şi tehnică blindată care a fost implicată în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, de asemenea sunt implicaţi un număr de militari de la liceul din Câmpulung Moldovenesc care au vrut să fie alături de noi la acest omagiu adus poporului român pentru că, în esenţă, ceremonialul de pe 1 Decembrie constituie un omagiu pe care noi, miliarii şi nu numai, îl aducem poporului român”, a declarat colonel Marius Iacobuţ, comandantul Batalionului 151 Infanterie “Lupii Negri” Iaşi.

Evenimentele dedicate Zilei Naţionale vor începe la Iaşi în Piaţa Unirii la ora 10, cu prima parte a unui concert de muzică populară intitulat “Noi suntem români”. Va urma, începând cu ora 11.00, ceremonia dedicată Zilei Naţionale ce va cuprinde slujba religioasă, discursurile oficialităţilor, depunerea de coroane şi parada militară. De la ora 12.00 va avea loc a doua parte a concertului de muzică populară “Noi suntem români” şi va fi deschisă şi masa tradiţională populară, pentru care au fost pregătite 5.000 de porţii de fasole.

“La ora 18.00 se vor aprinde iluminatul public pentru sărbătorile de iarnă. De la ora 17.30, la Palatul Culturii din Iaşi va fi arborat un drapel imens pe Turnul cu Ceas, în prezenţa fanfarei Garnizoanei Iaşi şi a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Iaşi, Sebastian Buraga.

Timişoara – vor survola şi trei elicoptere militare

În total, peste 300 de soldaţi şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Penitenciarul Timişoara şi Poliţia Locală Timişoara vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.30, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, pe Bulevardul Revoluţiei.

“În Timişoara, participăm la parada militară cu peste 150 de soldaţi din Brigada 18 Infanterie Banat. Joi, vor survola şi trei elicoptere militare din Giarmata, şi vor fi prezentate taburi, piese de artilerie, aruncătoare”, a declarat Daniel Pîrvu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 18 Infanterie Banat. Ceremonia se va încheia cu prezentarea onorului de către Brigada 18 Infanterie Banat.

Tot în Timişoara va avea loc joi, începând cu ora 17.00, un spectacol de deschidere a Târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei, iar de la ora 17.30 va fi aprins iluminatul festiv de sărbători. Urmează un spectacol folcloric, concerte susţinute de Raluka şi Delia, iar de la ora 22.00 tradiţionalul foc de artificii.

Cluj: Paradă militară cu 40 de mijloace tehnice şi 300 de soldaţi şi specialişti de la MapN, MAI şi SRI

Peste 300 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi SRI, cu peste 40 de mijloace tehnice, vor participa joi, la Cluj-Napoca, la o paradă organizată în Piaţa Avram Iancu cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Reprezentanţii Diviziei 4 Infanterie “Gemina” au declarat că ceremonia include şi o slujbă religioasă şi depunerea de coroane de flori la statuia lui Avram Iancu.

“Un detaşament de onoare constituit din peste 300 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi SRI, cu peste 40 de mijloace tehnice, va participa, joi, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, la ceremonia militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Aceasta va include o slujbă religioasă, depunere de coroane de flori la statuia lui Avram Iancu şi o paradă militară la care vor lua parte militari aparţinând Diviziei 4 Infanterie <Gemina>, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene <Andrei Mureşianu>, Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive <General Vasile Danacu>, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică <apoca>, structuri subordonate diviziei”, au spus sursele citate.

Efectivele MAI vor fi compuse din specialişti ai ISU Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj şi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. De asemenea, vor participa şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale Cluj-Napoca, dar şi un detaşament de voluntari din cadrul Crucii Roşii, filiala Cluj.

Totodată, Prefectura Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi ISJ Cluj vor organiza pe scena Teatrului Naţional Cluj spectacolul “Copiii sărbătoresc Marea Unire”, la care sunt aşteptaţi peste 330 de elevi din mediul rural. Primăria Cluj-Napoca va deschide, joi, şi Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii şi va aprinde iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă. Programul mai cuprinde concerte susţinute de trupele Holograf şi DJ Project şi focuri de artificii.

Arad: – Ceremonii militare şi un concert de muzică populară

Concertele de Ziua Naţională a României ţin la Arad două zile, iar pe scena din faţa Palatului Adminsitrativ vor urca, printre alţii, Smiley, Andra şi cunoscuţi cântăreţi de muzică populară din toate regiunile româneşti, printre care Ramona Viţa sau Sava Negrean Brudaşcu. Conform Primăriei Municipiului Arad, miercuri de la ora 19.00 vor cânta Fantazia, The Rechord s, Smiley şi Andra. De Ziua Naţională, va avea loc un concert de muzică populară care va dura circa şase ore. Cu începere de la ora 17, pe scenă vor urca ansambluri şi solişti din judeţul Arad, printre care Grupul vocal „Sânzâienele“ al Şcolii Populare de Artă Arad, Orchestra Centrului Municipal de Cultură Arad, Adrian Gancea, Daniela Dudaş, Ansamblul folcloric „Maria Graţiana“ din Olari, Liliana Bîtea, Radu Vand, Ansamblul folcloric „Tradiţii arădene”, dar şi Valentina şi Florin Novac, Paula Paşca, Ansamblul folcloric „Zărandul“ al Palatului Copiilor Arad şi Orchestra „Rapsozii Zarandului“, condusă de către maestrul Petrică Paşca şi soliştii Malvina Nagy şi Cornelia Căprariu Roman.

Advertisment

Cu începere de la ora 21, au loc recitaluri cu artişti din principalele zone folclorice ale ţării: Ramona Viţa – Banat, Ionuţ Sidău – Maramureş, Sava Negrean Brudaşcu – Transilvania, Matilda Pascal Cojocăriţa – Moldova şi Mariana Ionescu Căpitănescu – Oltenia. Participarea la toate concertele este gratuită.

De asemenea, mai multe ceremonii militare vor fi organizate de către Prefecura Arad, pe 1 decembrie, pentru a marca Ziua Naţională. Conform prefectului judeţului Arad, Cosmin Pribac, cu începere de la ora 10, vor avea loc depuneri de coroane la mormintele Corifeilor Marii Uniri Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu din cimitirul Eternitataea de la UTA. Cu această ocazie va fi oficiat un serviciu religios şi va avea loc o mică defilare militară. Cu începere de la ora 11.15 vor avea loc depuneri de coroane la Crucea Martirilor din Parcul Emiescu din spatele Primăriei.

Pe lângă slujba religioasă şi salutul Drapelului de Luptă, momentul mai cuprinde, printre altele, şi un program artistic al copiilor din cadrul ansamblului “Mărţişorul” al Şcolii Gimnaziale “Aurel Vlaicu” din municipiul Arad. Retragerea cu torţe din faţa Palatului Administrativ programată iniţial pentru data de 1 decembrie cu începere de la ora 20 a fost anulată ca urmare a “ordinului transmis de către Statul Major General/Ministerul Apărării Naţionale, referitor la activităţile dedicate zilei de 1 Decembrie 2016 – Ziua Naţională a României… (…) La nivelul MAPN se va desfăşura o singură paradă, în Garnizoana Bucureşti”.

Tot cu ocazia Zilei Naţionale a României, Primăria Arad a organizat mai multe expoziţii şi comunicări ştiinţifice.Aradul este considerat leagănul Marii Uniri, pentru că aici s-au întocmit documentele şi s-au luat deciziile premergătoare evenimentului care şi-a pus amprenta asupra istoriei României.

Braşov – Ceremonial militar, expoziţie de tehnică, armament şi echipamente de alpinism

Militari aparţinând Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” din Braşov vor participa la ceremonialul militar şi religios care se va desfăşura cu această ocazie de la orele 10.00, în faţa Prefecturii Braşov. De asemenea, în Piaţa Gării din Predeal, vânătorii de munte predeleni vor prezenta o expoziţie de tehnică, armament şi echipamente de alpinism între orele 09.00-10.00, iar începând cu ora 10.00 va avea loc o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Gării.

Apoi, de la ora 12.00, în Piaţa Unirii din Braşov, braşovenii şi turiştii sunt invitaţi la festivitatea dedicată Zilei Naţionale a României, organizată de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, în parteneriat cu Serviciul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov. Manifestarea va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către un sobor de preoţi de la parohia Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului. Între orele 12.30- 13.00 urmează depunerea de coroane la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Unirii. Momentul este cu atât mai important cu cât în acest an s-au implinit 100 de ani de la Bătălia Braşovului şi de la prima instaurare a administraţiei româneşti în Braşov. Alături de juni, sunt aşteptaţi să depună coroane reprezentanţi ai autorităţilor locale, instituţiilor publice, asociaţii şi ONG-uri.

Apoi, un ansamblu folcloric coordonat de Adrian Văluşescu va oferi publicului un spectacol de muzică specifică Ţării Bârsei şi Ardealului, programat între orele 13.00- 15.30. Spectacolul folcloric va fi deschis în mod tradiţional, prin jucarea vechii hore a junilor.

Sibiu – Şedinţă solemnă la Consiliul Judeţean, spectacol folcloric şi retragere cu torţe

La Sibiu, manifestările de Ziua Naţională încep la ora 9, la Consiliul Judeţean, unde va avea loc o şedinţă solemnă, în cadrul căreia medicul Coriolan Brad, în vârstă de 92 de ai, ultimul veteran de război din Gura Râului, va primi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Sibiu, acesta fiind deja cetăţean de onoare al localităţii sale. Şedinţa solemnă va începe cu intonarea imnului naţional al României de tinerii solişti de muzică populară Ovidiu Homorodean şi Cristian Fodor, momentul fiind urmat de slujba Te Deum-ului oficiată de IPS Laurenţiu Streza, alături de consilierii judeţeni care sunt şi preoţi, Simion Săsăujan şi Mihai Sămărghiţan.

La ora 10 vor avea loc depuneri de coroane la sediul fostului Consiliul Diligent din Transilvania, iar la ora 12 corul Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” şi Garnozoana Sibiu vor interpreta cântece patriotice, la Cercul Militar din Sibiu, unde, de asemenea, va avea loc şi o expoziţie foto-documentară dedicată zilei de 1 Decembrie şi filme documentare referitoare la perioada premergătoare Marii Uniri.

De la ora 15, timp de trei ore, la Sala Polivalentă Transilvania, Ansamblul Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului” vor susţine un spectacol folcloric dedicat Zilei Naţionale.

De la ora 17 până la ora 19 este programată retragerea cu torţe, organizată de structurile Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică din judeţul Sibiu, pe un traseu care începe din faţa Cercului Militar şi se termină la Sala Thalia, unde, la ora 19 va începe un concert sifonic special, susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu şi la care şi-au anuţat prezenţa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, precum şi invitaţii acestora Majestăţile Lor Regele Simeon al II-lea şi Regina Margarita ai bulgarilor, şi Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.

Ploieşti – Fasole şi cârnaţi, fără vin fiert, la Sinaia poposeşte trenul regal

În Ploieşti, manifestările organizate cu prilejul zilei de 1 Decembrie vor avea loc în centrul municipiului, în zona statuii Mihai Viteazu. La ora 09.15 se va bloca circulaţia pe principalul bulevard. Vor fi spectacole artistice, defilări, depuneri de coroane, dar şi un survol aerian pregătit de piloţii Aeroclubului de la Strejnic. În plus, potrivit Primăriei Ploieşti, vor fi pregătite 3000 de porţii de fasole cu cârnaţi. În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, Primăria oraşului Sinaia organizează o serie de ceremonii şi manifestări culturale pentru a marca Ziua Naţională a României.

Potrivit Primăriei Sinaia, debutul manifestărilor se va face pe data de 30 noiembrie, când Trenul Regal al României va ajunge la Sinaia, parcurgând cu aceasta ocazie un traseu simbolic.

“Este pentru a treia oară când, cu ocazia Zilei Naţionale a României, acesta soseşte la Sinaia, prima oprire întâmplându-se în anul 2013. Trenul va ajunge în Gara Regală la ora 15.47 şi va fi întâmpinat conform ceremonialului regal de către reprezentanţi ai administraţiei locale, consilieri locali, elevi ai şcolilor din Sinaia, precum şi de alţi reprezentanţi ai comunităţii sinăiene” se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sinaia. Totodată, ziua de 1 Decembrie va fi marcată printr-o serie de activităţi care vor cuprinde exerciţii tehnico – tactice demonstrative, o paradă militară şi depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor.

Constanţa – Cea mai amplă ceremonie de pe plan local, concert susţinut de Forţele Navale şi defilarea Gărzii de Onoare

La Constanţa, câteva sute de militari, pompieri şi jandarmi vor participa la ceremonia organizată în Piaţa Ovidiu cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în programul manifestărilor fiind cuprinse şi depuneri de coroane la Cimitirul Militar, Crosul 1 Decembrie şi un program artistic, de la ora 12.00.

Ceremonia organizată cu această ocazie va fi cea mai amplă desfăşurată pe plan local din ultimii ani. Vor fi implicaţi peste 300 de militari din Forţele Navale, Terestre şi Aeriene, precum şi militari din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai ISU Dobrogea. Activităţile vor începe la ora 11.00 şi vor cuprinde, printre altele, un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale şi defilarea Gărzii de Onoare.Totodată, peste 60 de jandarmi constănţeni, în cooperare cu poliţişti şi pompieri, vor asigura măsurile de ordine publică la festivităţile organizate de Ziua Naţională, în scopul desfăşurării acestora într-un climat de ordine şi siguranţă.

De asemenea, ceremonii militare şi religioase se desfăşoară în toate garnizoanele de marină. Cu acest prilej, vor fi depuse coroane de flori la monumentele Eroilor din Constanţa şi Mangalia.Drapelul tricolor va fi arborat în toate unităţile militare de marină, iar la bordul navelor militare maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Craiova – Ceremonial militar-religios şi Festivalul Internaţional “Adrian Păunescu”

La Craiova, de Ziua Naţionala, va avea loc doar un ceremonial militar-religios, iar seara este programată aprinderea iluminatului de sărbători. Tot pe 1 Decembrie începe cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional “Adrian Păunescu”.

Respectând tradiţia, organizatorii şi partenerii lor aduc la rampă, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentanţi de seamă ai muzicii, poeziei, vieţii culturale şi academice din România şi de peste hotare. Deschiderea festivalului are loc la ora 14, iar de la ora 18, în Centrul Istoric al Craiovei este programat spectacolul Remember Cenaclul Flacăra.Vor concerta, între alţii, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Magda Puşkaş, Emeric Imre, Cristian Buică, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Generaţia Folk, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi…

Suceava – Ceremonie, paradă cu tehnică ISU şi spectacol

De 1 Decembrie, la Suceava va fi organizată o ceremonie în faţa Palatului Administrativ şi o paradă cu tehnică ISU şi a unor instituţii ale MAI. Ulterior, tehnica va fi prezentată în zona centrală a municipiului. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că la parada de 1 Decembrie din acest an nu va fi folosită tehnică a MAPN ca urmare a unui ordin al ministrului Apărării.După-amiaza, pe esplanada din centrul oraşului, va fi organizat un spectacol al Ansamblului “Ciprian Porumbescu”.

Bistriţa – Ceremonie militară, religioasă, depuneri de coroane de flori şi spectacol folcloric

La Bistriţa, Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la primele ore ale diminineţii. Ceremonia organizată la nivelul garnizoanei Bistriţa debutează la ora 09.00, în centrul oraşului, cu o ceremonie militară, religioasă şi depunerea unei coroane de flori la monumentul poetului Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală după care va avea loc defilarea personalului şi tehnicii din cadrul unităţilor Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Balan”, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa – Năsăud, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud, Penitenciarului Bistriţa, Direcţiei Judeţene de Informaţii Bistriţa – Năsăud, Poliţiei Locale Bistriţa, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud, Crucii Roşii – filiala Bistriţa – Năsăud, Colegiilor Naţionale din Bistriţa şi a Cercetaşilor României – filiala Bistriţa – Năsăud.Autorităţile locale au pregătit pentru a marca Ziua de 1 Decembrie, la Palatul Culturii din Bistriţa, un spectacol folcloric, începând cu ora 17.00.

VEZI COMENTARII