LEGEA VACCINĂRII. Părinții care nu-și vaccinează copiii nu îi vor putea înscrie la școală – DOCUMENT

vocea.biz / 11.04.2017
LEGEA VACCINĂRII. Părinții care nu-și vaccinează copiii nu îi vor putea înscrie la școală – DOCUMENT

Ministerul Sănătăţii a pus, marţi, în dezbatere publică, noul proiect al legii vaccinării. Părinţii nu vor fi sancţionaţi dacă vor refuza imunizarea copiilor dar la înscrierea la grădiniţă sau la şcoală trebuie să prezinte documente care atesta efectuarea vaccinelor obligatorii.

Astfel, legea spune că vaccinarea copilului constituie responsibilitatea părintelui pentru asigurarea stării de sănătate a copilului.

Potrivit articolul 7, pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimţământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea.

[fbiz_recommended_article post_id=”1000045″]

Chiar dacă părinţii pot alege să nu îşi imunizeze copiii, pentru înscrierea la şcoală sau grădinţă, este necesar documentul care dovedeşte vaccinarea.

Potrivit articolului 8, aliniatul 1, pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de invățământ se solicită prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare.

Pentru identitate de rațiune, dacă nu frecventează o unitate de învățământ, admiterea copiilor într-o colectivitate din serviciile de zi se face în aceleași condiții.

CITEȘTE LEGEA VACCINĂRII

CITEȘTE EXPUNEREA DE MOTIVE

În cazul copiilor și tinerilor care nu dețin documentele prevăzute la alin (1) la momentul înscrierii, respectiv admiterii în colectivitate, părintele sau reprezentantul legal are obligația prezentării, în termen de maxim 60 zile, a unuia dintre următoarele documente eliberate de Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucureşti:

a) Calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii. În acest caz, schema de vaccinare propusă trebuie să fie completată în termen de un an de la data admiterii în colectivitate

b) Adeverinta contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări.

Părinții copiiilor de 3 ani care nu au primit vaccinurile obligatorii pot fi acuzați de rele tratamente aplicate minorului

Legea vaccinării prevede înființarea Comisiei Județene de Vaccinare, respectiv a municipiului București, în cadrul Direcțiilor de Sănatate Publică județene și a municipiului Bucuresti.

Acestea sunt câteva din atribuțiile sale:

e) La sesizarea furnizorilor de servicii medicale de vaccinare, DSP sau a colectivităților de învățământ, respectiv din sistemul de protecție a drepturilor copilului, convoacă, în vederea consilierii, părinții sau reprezentanții legali care nu se prezintă cu copilul la vaccinare sau care refuză vaccinarea copilului

f)  Ia în evidență copilul nevaccinat, consiliază părinții sau reprezentanții legali ai minorilor care trebuie vaccinați cel puțin odată la 3 luni, stabilește un plan de recuperare și monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei

g)  Informează furnizorii de servicii medicale de vaccinare privind rezultatele acțiunilor întreprinse pentru persoanele de pe lista acestora

h)  Analizează, investighează și certifică contraindicațiile medicale definitive prin eliberarea unei adeverințe al cărui model va fi stabilit prin norme.

i)  Analizează și certifică cazurile de reacții adverse postvaccinale invalidante și le înaintează către Ministerul Sănătății pentru dispunerea măsurilor compensatorii.

j)  Sesizează inspecția de stat din cadrul DSP privind nerespectarea obligațiilor părinților sau reprezentanților legali definite la articolul 24.

k)  Sesizează asistentul medical comunitar şi/sau mediatorul sanitar, serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru a identifica piedicile întâmpinate în calea vaccinării şi a oferi consiliere în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii precum și în cazul copilului înscris într-o colectivitate de învățământ care nu a încheiat schema de recuperare propusă în termen de un an.

l)  Propune un calendar de recuperare, după analiza cazului, pentru antigenele obligatorii posibile a fi administrate în conformitate cu vârsta, în cazul oricărui copil nevaccinat sau incomplet vaccinat.

m)  Sesizează serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului privind neglijarea medicală și încălcarea drepturilor copilului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 18 luni și nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii

n)  Sesizează instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei

Potrivit proiectului de lege, Ministerul Sănătăţii nu îşi propune sancţionarea părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar le cere să fie foarte atenţi la toate beneficiile imunizării şi la riscurile pe care nevaccinarea le implică.

“Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancţiona părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinţilor şi stabilirea unei relaţii de încredere între medic şi pacient, respectiv părinţii, în acest caz, dar şi rolul statului în asigurarea şi garantarea sănătăţii la nivel populaţional”, se mai arată în proiectul actului normativ.

Rata vaccinării a scăzut

“În prezent, la nivel naţional, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare. Astfel, la nivelul anului 2014 pentru copii în vârstă de 18 luni, Acoperirea Vaccinală la nivel naţional şi pe tipuri de vaccinuri a înregistrat valori de 81,3% pentru BCG, 76,4% pentru Hep B, 51,7 % pentru DTP, HiB şi VPI, şi respectiv de 73% pentru ROR”, reiese din expunerea de motive a proiectului de lege

Citește și...