Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, a declarat, marți, cu ocazia audierii sale în dosarul în care este acuzat că a luat mită de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru un contract „cu dedicație”, că n-ar fi făcut imprudența să ia bani într-un hotel cu zeci de camere video și că opatronul UTI l-a „suspectat de prostie” când a scris acest lucru în denunț.
„Niciodată nu i-am solicitat 5 la sută lui Urdăreanu pentru contractul cu Iașiul. Nici nu este uzual. Nu are sens să cer asemenea sumă. Toate discuțiile mele cu Urdăreau au fost pe parteneriate de afaceri, nicidecum pe comisioane. În legătură cu suma pe care Urdăreanu spune că mi-a dat-o este imposibil ca un om inteligent să ia bani într-un hotel cu zeci de camere de luat vederi. Urdăreanu m-a suspectat de prostie dacă a putut să spună asta. În iunie am discutat cu Urdăreau să-mi instaleze un sistem video și alarmă la Ministerul Economiei. Nu am reușit să facem acest lucru. De atunci nu am mai discutat cu acesta”, a declarat Constantin Niță.
Instanţa a stabilit ultimul termen al procesului pentru 9 mai, când vor avea loc dezbaterile finale în acest proces.
În iunie 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Constantin Niţă, pe care îl acuză de trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi.
Anchetatorii susţin că Niţă a cerut suma în cuantum de 5% din valoarea contractului după iniţierea procedurii privind acel proiect, precum şi după ce primarul de municipiu a solicitat, cu titlu de mită, 10% din valoarea contractului, respectiv în prima parte a anului 2013.
„Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă Constantin în două forme: parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului”, au scris procurorii în rechizitoriu.
În 21 iulie 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 euro de la Urdăreanu, în timp ce era într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti.
„De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014”, au precizat procurorii.
Suma solicitată nu ar fi fost achitată integral, ci doar două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, susţin anchetatorii.