România a avut, anul trecut, un Produs Intern Brut (PIB) mai mare decât cel raportat de 11 state din Uniunea Europeană, contribuind astfel cu peste 1 procent la PIB-ul spațiului intracomunitar. PIB-ul României a fost mai mare decât cel al unor țări considerate mai dezvoltate, precum Ungaria, Croația sau Slovacia.
În 2016, UE a avut în total un PIB de 14.820 miliarde de euro, dintre care aproape trei sferturi (circa 72,5%) a fost înregistrat în cele 19 state membre ale zonei euro, potrivit datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat).
Cu un total de aproape 169,6 miliarde de euro, România a avut o pondere de 1,1% din PIB-ul UE, fiind pe locul 12 în clasament, înaintea unor țări precum Malta, Cipru, Estonia, care au avut fiecare o pondere de 0,1% din PIB-ul UE, Letonia (0,2%), Lituania, Slovenia, Croația, Bulgaria (fiecare cu o cotă de 0,3% din PIB-ul UE), Luxemburg (0,4%), Slovacia (0,5%) și Ungaria (0,8%).
La polul opus se află Germania, ”motorul” economiei europene, cu o pondere de 21,1%, respectiv 3.132 miliarde de euro, urmată de:
Practic, mai bine de jumătate din PIB-ul UE, respectiv 52,1% din total, a fost generat de Germania, Regatul Unit și Franța.
Chiar dacă România a bătut la valoarea totală a PIB-ului state considerate mai bogate, precum Ungaria, Slovacia, Luxemburg, Croația, Cipru sau țările baltice, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor, rămâne în continuare pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, cu un PIB mediu per capita de 8.427,6 euro, raportat la numărul total al locuitorilor, conform recensământului din 2011.
La polul opus, în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, prima poziție este ocupată de Luxemburg, cu un PIB de peste 96.000 euro pe cap de locuitor, urmat de Irlanda, cu aproape 58.000 euro, Danemarca, cu peste 47.000 euro, Olanda, cu peste 41.000 euro și Austria, cu peste 40.000 euro per capita. Valorile au fost obținute în funcție de ultimele date sau estimări oficiale privind populația fiecărei țări în parte.