Stockholm, la o zi după atacul terorist care a lăsat în urmă 4 morți și 15 răniți – GALERIE FOTO

vocea.biz / 08.04.2017
Stockholm, la o zi după atacul terorist care a lăsat în urmă 4 morți și 15 răniți – GALERIE FOTO

Un bărbat a fost plasat în arest preventiv sâmbătă şi ar fi şoferul camionului cu care a fost comis atentatul de vineri, soldat cu patru morţi şi 15 răniţi vineri, în centrul Stockholmului, scrie, AFP, care prezintă ceea ce se ştie până acum despre atentat.

UN CAMION 

Un camion intră în pietoni, cu puţin înainte de ora 13.00 GMT (16.00, ora Romţniei), pe cea mai frecventată stradă comercială din capitala suedeză, Drottninggatan. Vehiculul îşi încheie cursa la intersecţia dintre Klarabergsgatan, o arteră din centrul oraşului, şi se încastrează în faţada magazinului Ahlens City. Un fum gros începe să se degaje.

”Face acelaşi zgomot ca o bombă care explodează şi a început să iasă fum din intrarea principală” a acestui mall, a declarat pentru cotidianul Aftonbladet un martor aflat la faţa locului, Leander Nordling, în vârstă de 66 de ani.

Locul este rapid izolat de poliţie, care instituie un perimetru de securitate, iar elicoptere survolează centrul oraşului.

PATRU MORŢI

”Patru persoane au murit, iar 15 au fost rănite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din Stockholm, Lars Byström.

Autorităţile sanitare au precizat că nouă răniţi se aflau în stare gravă.

UN ATENTAT

”Suedia a fost atacată”, a declarat premierul suedez Stefan Löfven, citat de presa suedeză. ”Totul sugerează un atentat”, a adăugat el.

”Teroriştii vor să ne sperie, să ne schimbăm comportamentul, să ne împiedice să trăim normal, dar nu vom face asta. Teroriştii nu vor putea niciodată să învingă Suedia, niciodată”, a spus el într-o conferinţă de presă.

Camionul ”a fost furat în timpul unei livrări la un restaurant”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a proprietarului, braserul Spendrups, Rose-Marie Hertzman.

DOUĂ ARESTĂRI

Un bărbat arestat vineri seara la Märsta, un oraş din aglomeraţia din nordul Stockholmului, a fost plasat în arest preventiv în noaptea de vineri spre sâmbătă, suspectat de ”omucidere cu caracter terorist”.

Niciun element nu a fost furnizat despre identitatea sa, însă pare să să fie bărbatul cu care poliţia a arătat imagini surprinse de camere de supraveghere. Acest bărbat, relativ tânăr, care purta oglugă neagră, a fost filmat în apropierea locului atentatului.

Alt bărbat a fost arestat la Hjulsta, un cartier popular din capitală, însă poliţia refuză să confirme o legătură cu atentatul. Potrivit presei, cei doi bărbaţi ar avea o ”conexiune”.

ORAŞ MORT

După atac, circulaţia în metrou a fost în întregime oprită timp de mai multe ore, la fel ca cea a autobuzelor şi tramvaielor în centru.

Poliţia a îndemnat – pe Internet şi la megafoane, pe străzi – locuitorii să rămână acasă, în calm şi să evite să se adune. Ea a îndemnat apoi să nu se vină în centrul oraşului, pentru a nu se stânjeni ancheta.

Atentatul a avut loc la nivelul staţiei T-Centralen, prin care trec toate liniile de metrou din Stockholm.

Vineri după-amiaza, locuitorii capitalei suedeze se întorceau acasă pe jos, iar magazinele erau închise.

Vineri seara, afluenţa pe străzile din centrul oraşului era slabă faţă de o vinere seara obişnuită, a constatat o jurnalistă AFP.

Citește și...