Cu toate că multe dintre pastilele analgezice pot fi cumpărate fără rețetă din partea medicului, acestea sunt incredibil de periculoase. Iată care sunt cele mai folosite analgezice.
Paracetamolul reduce durerea şi inflamaţiile. Pastila este blândă cu stomacul şi nu duce la apariţia ulcerelor sau a sângerărilor stomacale, așa că poate fi luat și pe stomacul gol. Luat în doze mai mari însă, tratamentul duce la apariţia leziunilor hepatice, care pot fi fatale.
Ibuprofen este substanța care acţionează prin blocarea unor alte substanțe din organism, responsabile cu apariţia durerii, astfel că poate scădea temperatura sau inflamațiile apărute în corp. Cel mai des folosită este în cazurile durerilor musculare, de cap, dentare sau de artrită. Specialiştii spun că tratamentul, chiar și în dozele recomandate, poate duce la apariţia indigestiei şi a stării de greaţă, mai ales dacă este luat pe stomacul gol. Pentru a evita apariţia unei supradoze, specialiștii recomandă să nu depăşim doza de 400 de miligrame pe zi.
Codeina este un medicament derivat din opiu şi face parte din aceeași familie cu morfina şi heroina, așadar este mai periculos. Nouă comprimate reprezintă echivalentul unei doze de morfină. Tratamentul are efectul de a reduce durerea dentară mai accentuată, sau durerile de spate, dar efectul este unul de scurtă durată şi poate provoca dependenţă. Folosit pe termen lung, medicamentul duce la apariţia migrenelor şi a constipaţiilor. Pentru a preveni supradoza este indicat să nu depăşim doza de 240 de miligrame pe zi.