Un bărbat a fost rănit în urma unui incendiu izbucnit, marţi seară, la o hală de aproximativ o mie de metri pătraţi din localitatea constănţeană Siminoc, în care se aflau materiale de construcţii, el suferind arsuri de gradele doi şi trei pe mâini şi fiind dus la spital, notează News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi seară, la un incendiu izbucnit în localitatea Siminoc, la o hală de aproximativ o mie de metri pătraţi în care se aflau depozitate materiale lemnoase pentru construcţii, baloţi de paie şi vopseluri.
La faţa locului, s-au deplasat trei autospeciale şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.
În urma incendiului, a fost rănit un bărbat de 32 de ani, care a încercat să stingă focul. El a suferit arsuri de gradul doi şi trei pe mâini, fiind transportat de cadrele medicale de pe ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.
La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pompierilor este în desfăşurare, urmând ca după stingerea flăcărilor să fie stabilită şi cauza incendiului.