Peste 70 de sesizări la Garda de Mediu după poluarea cu steril de pe Arieş

vocea.biz / 04.04.2017
Peste 70 de sesizări la Garda de Mediu după poluarea cu steril de pe Arieş

Prefectul judeţului Alba, Dănuţ Hălălai, a declarat, marţi, că Garda de Mediu a primit peste 70 de sesizări şi reclamaţii privind poluarea cu steril de pe râul Arieş, în urma unui accident tehnologic survenit la compania minieră Cupru Min, precizând că a convocat, miercuri dimineaţă, un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă care să facă o evaluare a incidentului ecologic, notează News.ro.

“Pot să vă spun că sunt peste 70 de reclamaţii, de sesizări depuse la Garda Naţională de Mediu. Am fost informat de către comisarul şef. Aceste sesizări au aceeaşi problematică, este clar că fenomenul este vizibil, nu poate fi ascuns sub preş şi nu voi permite sub nicio formă ca viaţa şi sănătatea oamenilor şi a peştilor şi a animalelor să fie pusă în pericol, indiferent de numele societăţii comerciale care va face chestia asta. Toată lumea trebuie să respecte legea şi cu preponderenţă legea mediului trebuie respectată pentru că este viitorul copiilor noştri în joc” a spus Dănuţ Hălălai.

Prefectul de Alba a precizat că a convocat, miercuri dimineaţă, un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă care să facă o evaluare a incidentului ecologic de pe Râul Arieş.

“Situaţia este în atenţia Gărzii de Mediu, Apelor Române şi a celor de la ISU. Am convocat pentru mâine (miercuri – n.r.), la ora 9.00, un comitet de situaţii de urgenţă să vedem exact – am chemat şi responsabilii de la Cupru Min – la momentul de faţă nu mai există poluare, tot ce există e doar pe râul Arieş din cauza faptului că a existat o cantitate destul de mare de steril care s-a depus pe maluri. În momentul de faţă, acest steril este preluat de apă din cauza faptului că s-a dat drumul la barajul de la Mihoeşti,” a mai spus Hălălai.

Potrivit sursei citate, după finalizarea analizei specialiştilor de mediu se va decide dacă compania minieră va fi sancţionată pentru accidentul ecologic.

Potrivit autorităţilor locale, aproximativ 6.000 de metri cubi de steril s-au deversat în râul Arieş după ce o sondă inversă de la iazul de decantare Valea Şesei, aparţinând Cupru Min Abrud, a cedat. Totodată, autorităţile au avertizat populaţia să nu folosească apa poluată, iar compania minieră a întrerupt activitatea.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a informat că poluarea accidentală s-a produs din cauza unui accident tehnologic la iazul de decantare Valea Şesei, aparţinând de Cupru Min Abrud.

În urma incidentului pe Valea Şesei şi apoi în râul Arieş s-a deversat o cantitate de aproximativ 6.000 de metri cubi de steril.

Potrivit sursei citate, compania minieră a întrerupt atât activitatea, cât şi deversarea sterilului în iazul de decantare şi a intervenit cu utilaje pentru oprirea deversării.

”În urma evaluării situaţiei din teren, s-au stabilit următoarele măsuri: monitorizarea permanentă a zonei din avalul barajului unde s-a produs incidentul până la găsirea unei soluţii finale, curăţarea zonei afectate de deversarea sterilului, avertizarea populaţiei privind protejarea surselor de apă, a hranei şi animalelor şi pentru a nu folosi apa râului Arieş pentru alimentaţie şi pentru igienă personală”, se arată în comunicatul de presă citat.

Iazul de decantare de la Valea Şesii, care aparţine companiei miniere de stat Cupru Min Abrud, are o suprafaţă de aproximativ 130 de hectare. În iaz au fost deversate în timp cantităţi importante de steril rezultate în urma exploatării cuprului de la Roşia Poieni, areal minier în care activează compania Cupru Min. Potrivit unei analize recente a Ministerului Mediului, iazul de decantare reprezintă o problemă de mediu ce necesită investiţii de protejare şi ecologizare în valoare de minimum 15 milioane de euro.

(News.ro)

Citește și...