Profesorii vor avea posibilitatea de a se pensiona anticipat, cu condiţia să aibă un stagiu de cotizare de 30 de ani, potrivit unei inițiative PSD de modificare a Legii educației adoptate marți de comisia de învățământ din Senat..
”Personalul didactic poate fi pensionat la cerere fără penalizare dacă înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare are 30 de ani vechime în învăţământ şi stagiu complet de cotizare”, se arată în proiectul adoptat de comisie, potrivit news.ro.
[fbiz_recommended_article post_id=”997180″]
[fbiz_recommended_article post_id=”997072″]
Iniţiatorul, senatorul PSD Liviu Pop, şi-a motivat propunerea prin faptul că ”există profesori care îşi doresc pensionarea anticipată la cerere pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor”.
”Dacă legea permite activarea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani, dar anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Ministerul Muncii a anunţat că nu susţine pensionarea anticipată a cadrelor didactice deoarece propunerea încalcă principiile care stau la baza legii pensiilor: contributivitatea şi tratamentul egal al asiguraţilor.
Iniţiativa lui Liviu Pop a fost semnată de alţi 20 de parlamentari de la PSD şi fostul UNPR. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii şi votului final în plenul Senatului, care este for decizional în acest caz, după ce Camera Deputaţilor l-a adoptat în noiembrie 2016.