Studenta Polina susţine că a auzit o bubuitură puternică înainte ca un miros de fum să umple garnitura de metrou dintre staţiile Tehnologiceski Institut şi Piaţa Sennaia. Martora a explicat că oamenii călătoreau umăr la umăr şi toate scaunele erau ocupate înainte ca explozia să zguduite metroul din metropola Sankt Petesburg, transmite The Telegraph.
”Călătoream în următorul vagon şi în acel moment era multă aglomeraţie: toate scaunele erau ocupate şi multe persoane stăteau în picioare. Explozia a avut loc între staţii. Am auzit o bubuitură puternică, iar apoi am simţit un miros puternic înainte să vină fumul”, a declarat Polina.
De asemenea, aceasta a explicat că toţi oamenii au început să alerge spre celălalt capăt al vagonului, iar două femei au leşinat din cauza aglomeraţiei.
”Asta se întâmpla în timp ce metroul continua să meargă, nu s-a oprit. Toată lumea a coborât la Tehnologiceski Institut. Atunci am văzut că vagonul alăturat era distrus, ferestrele erau sparte şi nu era lumină, numai sânge”.
Autorităţile locale au confirmat că zece persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 25 au fost rănite în explozia de la metrou. Printre răniţi se numără inclusiv un copil din Sankt Petesburg.