Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele privind numirea noului ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi numirea noului ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, iar la ora 17.00, va avea loc şi ceremonia de depunere a jurământului, scrie News.ro.
UPDATE: Graţiela Gavrilescu şi Viorel Ilie au depus jurământul ca membri ai Guvernului
Noul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi noul ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, au depus jurământul ca membri ai Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannis nu a ţinut un discurs public la ceremonia de depunere a jurmământului de către miniştrii Graţiela Gavrilescu şi Viorel Ilie, el stând doar de vorbă câteva zeci de secunde cu preşedintele PSD Liviu Dragnea şi cu premierul Sorin Grindeanu.
După ce miniştrii Gavrilescu şi Ilie au depus jurământul, consilierul de stat Gheorghe Angelescu a anunţat că ceremonia s-a încheiat. Preşedintele a mers să le strângă mâna preşedinţilor celor două Camere şi miniştrilor prezenţi la ceremonie, vorbind câteva zeci de secunde cu Sorin Grindeanu, care a părut amuzat.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, încă de vineri, că decretele vor fi semnate în cursul zilei de luni, iar la ora 17.00 va avea loc ceremonia de depunere a jurământului.
Graţiela Gavrilescu, actual ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, preia portofoliul lui Constantin de ministru al Mediului şi funcţia de vicepremier. În locul ei, este numit Viorel Ilie.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la România TV, că, dacă va avea posibilitatea, va discuta luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis privind desecretizarea protocoalelor semnate între Ministerul Public şi SRI.
Liderii ALDE, reuniţi duminică în şedinţa Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreşedinte al formaţiunii. Graţiela Gavrilescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost propusă de ALDE în funcţiile de vicepremier şi ministru al Mediului, în locul lui Daniel Constantin.