Poliţia rusă a arestat duminică, la Moscova, 29 de manifestanţi ai opoziţiei, în cursul unui protest neautorizat în capitala ţării, relatează la Repubblica. Între timp, presa a publicat imagini cu premierul Dmitri Medvedev pe pârtia de schi, în apropiere de Soci, înconjurat de un dispozitiv impresionant de securitate, informează News.ro.
“Au disturbat ordinea publică”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei ruse, explicând arestarea protestatarilor.
Printre cei reţinuţi sunt şi numeroşi minori.
Un fotograf AFP a povestit că numeroşi poliţişti, în echipamente antirevoltă, au oprit majoritatea manifestanţilor strânşi în piaţa Triumfalnaia.
Alte persoane au fost oprite în alte zone ale capitalei, în timp ce grupuri de tineri s-au strâns în apropiere de Piaţa Roşie. Forţele de ordine au instalat detectoare de metale în piaţa de lângă Kremlin.
Între timp, presa de opoziţie din Rusia a publicat un clip cu premierul Dmitri Medvedev, pe o pârtie de schi de lângă Soci. În timp ce coboară pe schiuri, Medvedev este înconjurat de gărzi de corp pe snowmobil.
“Încă o situaţie jenantă pentru Medvedev. A devenit virală o filmare ce arată contingentul său ridicol de bodyguarzi când schiază”, a scris pe Twitter directorul pentru ediţia online a Moscow Times.
Săptămâna trecută, un val de proteste antiguvernamentale au zguduit Rusia. Bloggerul Aleksei Navalnîi, unul dintre principalii opozanţi ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost arestat şi inculpat pentru că a încălcat normele de organizare a manifestaţiilor în ţară.