Alţi unsprezece şoferi au fost prinşi, duminică, în aproximativ trei ore, conducând cu viteze excesive pe autostrăzi, unul dintre ei, un tânăr de 19 ani, rulând cu 219 kilometri pe oră, informează News.ro.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, la ora 10.15 poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au depistat, pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, un bărbat, de 26 de ani, din judeţul Alba, care conducea cu viteza de 181 km/h.
Pe aceeaşi autostradă, la ora 10.59, agenţii au prins un şofer de 25 de ani, din judeţul Ilfov, rulând cu 197 km/h.
La ora 11.18, poliţiştii au mai depistat un tânăr de 19 ani, din judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 218 km/h, tot pe A1 Râmnicu Vâlcea – Deva.
Câteva minute mai târziu, la ora 11.26, la kilometrul 15 al Autostrăzii A3 Turda-Borş, poliţiştii au depistat un tânăr de 24 de ani, din judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 191 km/h.
La ora 11.44, tot pe Autostrada A3 Turda – Borş, la kilometrul 15, a mai fost depistat un conducător auto care conducea cu 194 km/h.
Tot pe A3, la ora 12.11, a fost oprit un şofer de 18 de ani, din judeţul Sălaj, deoarece a condus autoturismul cu 185 km/h.
La ora 11.41, un bărbat de 56 de ani, din Bucureşti, a fost înregistrat de aparatul radar, conducând, pe A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, la kilometrul 366, cu viteza de 215 km/h.
După mai puţin de o oră, la 12.27, aparatul radar a înregistrat viteza de 187 km/h, pe Autostrada A3 Turda – Borş, cu care conducea un tânăr de 24 de ani din judeţul Bacău.
La ora 12.53, un alt bărbat, de 35 de ani, din Sibiu, a fost depistat conducând un autoturism cu 195 km/h, pe Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva.
De asemenea, la ora 13.12, pe Autostrada A3 Turda – Borş, la kilometrul 15, a mai fost depistat un conducător auto, de 26 de ani, din Alba, rulând cu 188 km/h.
După aproximativ 20 minute, a mai fost depistat un bărbat din Cernavodă, circulând pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, cu 188 km/h.
Poliţiştii i-au sancţionat pe şoferi cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-au suspendat tuturor permisele pentru 90 de zile.
Sâmbătă, în aproximativ două ore, poliţiştii au amendat 13 şoferi prinşi conducând cu viteze excesive pe autostrăzi.