Zeci de persoane, asasinate într-un sanctuar pentru sufişti din Pakistan

vocea.biz / 02.04.2017
Zeci de persoane, asasinate într-un sanctuar pentru sufişti din Pakistan

Douăzeci de persoane au fost asasinate şi alte patru au fost rănite, duminică dimineaţa, într-un sanctuar pentru sufişti din Pakistan, a anunţat Poliţia, care îl suspectează de aceste crime pe gardianul lăcaşului de cult, informează Mediafax.

Patru femei se numără printre persoanele ucise în sanctuarul Mohammad Ali din provincia Punjab de către invivizi înarmaţi cu bastoane şi cuţite, potrivit Poliţiei.

Trei suspecţi a fost arestaţi, inclusiv gardianul lăcaşului, relatează Le Figaro online.

“Gardianul lăcaşului, Abdul Waheed, în vârstă de 50 de ani, a mărturisit că i-a ucis pe aceşti oameni de teamă că ei vor să îl omoare”, a declarat pentru AFP şeful Poliţiei regionale, Zulfiqar Hameed.

“Suspectul pare paranoic sau psihotic, dar acest lucru ar putea avea de asemenea legătură cu o rivalitate pentru controlul sanctuarului”, a adăugat acesta, precizând că o anchetă este în curs de desfăşurare.

Pemierul Punjab Shahbaz Sharif a cerut Poliţiei un raport preliminar în termen de 24 de ore, a declarat pentru AFP un înalt oficial pakistanez.

Tags:
Citește și...