Patru pakistanezi au fost prinşi, duminică, de poliţiştii de frontieră de la Sectorul Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, duminică dimineaţa, în jurul orei 8.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Sânnicolau Mare, în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliţie din localitate, au depistat patru bărbaţi care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră. Cei patru au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
”În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre patru cetăţeni din Pakistan, trei bărbaţi şi un minor, având vârste cuprinse între 13 şi 20 ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, se arată în comunicat.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele patru persoane urmând a fi preluate de lucrătorii din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.