Consiliul Judeţean Mureş a aprobat, în ședința din 31 martie, finanţarea reparației capitale a suprafețelor de mișcare și RESA, inclusiv instalații aferente – execuție lucrări, avize, taxe, acorduri și asistență tehnică. Valoarea aprobată este de 77.000.000 lei, inclusiv TVA. Această investiție reprezintă prima reparație capitală a pistei, de la darea în exploatare și până în prezent, adică de peste 50 de ani.
Expertizele tehnice efectuate au scos în evidență gradul avansat de deteriorare al suprafețelor de mișcare, Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș fiind în proces de conversie a certificatului de autorizare, ceea ce obligă la conformarea cu cerințele de siguranță și securitate aeronautică prevăzute în Regulamentele Uniunii Europene.
”Astăzi este o zi foarte importantă pentru viitorul Aeroportului Internațional ”Transilvania”, o zi pe care am așteptat-o cu toții, atât noi, echipa Aeroportului, dar mai ales cetățenii județului Mureș. Prin aprobarea bugetului necesar reparației capitale a pistei suntem cu un pas mai aproape de realizarea obiectivului nostru: reluarea, în cât mai scurt timp, a curselor regulate dar și dezvoltarea Aeroportului Internațional Transilvania, pentru a oferi pasagerilor noștri o experiență cât mai plăcută. Așa cum am menționat la începutul mandatului meu de președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional ”Transilvania”, mi-am propus programe importante, dar proiectul cel mai drag mie este acela de a vedea pe viu zâmbetul pasagerilor noştri. Călătoria cu avionul va redeveni, pentru cei care aleg să zboare către sau din Tîrgu Mureş, un moment de viaţă. O clipă pe care ne dorim să le-o facem agreabilă, odată cu momentul intrării în Aeroport şi până când, eventual, vor fotografia, după decolare, oraşul nostru”, a declarat Peti Andrei, președintele Aeroportului Internațional “Transilvania”.
În foarte scurt timp, vor începe demersurile de achiziție publică, urmând etapele procedurale, urmate de lucrările de reparații. Reprezentanții aeroportului muresean mai precizează că traficul va putea fi redeschis la 1 decembrie 2017.
Pe lângă fondurile aprobate pentru reparația capitală, Consiliul Județean Mureș a aprobat și lista de investiții și reparații, în scopul asigurării condițiilor de operare în siguranță pe noua pistă a aeroportului, incluzând și studii pentru a veni în întâmpinarea Masterplanului General de Transport.