Fostul președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) și președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Ingrid Zaarour, vicepreședinții ANRP Remus Virgil Baciu, Remus Mihnea Iuoraș și Theodor Cătălin Nicolescu și membri comisiei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Ingrid Luciana Mocanu-Popa, Constantin Cătălin Canangiu și Marko Attila Gabor, au fost puși sub învinuire într-un nou dosar de corupție de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Aceștia sunt acuzați de procurori de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, iar alături de aceștia mai sunt cercetați pentru complictate expertul evaluator al ANRP, Gheorghe Vișoiu și evaluatorul Doina Tudose.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale procurorii arată că în 14 octombrie 2008, suspecții Zaarour, Popa-Mocanu, Baciu, Iuoraş, Marko, Nicolescu și Canangiu în calitățile avute, au aprobat, cu încălcarea Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, raportul de evaluare întocmit de suspecta Tudose, evaluator la o societate comercială, pentru un teren care a făcut obiectul unui dosar de despăgubire, deși se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare.
Terenul în suprafaţă de 1.250 mp a fost evaluat la valoarea de 9.492.800 de lei, respectiv 2.638.800 de euro, la cursul de schimb de la acea dată, de trei ori mai mult decât valoarea reală a terenului.
Potrivit anchetatorilor a reieșit că terenul a fost supraevaluat cu 6.120.237 de lei, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna statului.
Raportul de evaluare a fost întocmit cu nerespectarea legii dar şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare impuse de lege și a fost avizat de Gheorghe Vişoiu, expert evaluator în cadrul ANRP.
Astfel, notează procurorii DNA, preşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe de o parte, şi evaluatorul, pe de altă parte, aveau obligaţia legală să verifice dacă raportul de evaluare întocmit de Tudose, respectă Standardele Internaţionale de Evaluare în sensul de a folosi, drept comparabile, tranzacţii certe ale unor proprietăţi similare vândute şi nu oferte de vânzare speculative publicate on-line.
Din probele administrate, spun procurorii, a rezultat că aceștia nu au respectat această obligaţie legală, acceptând şi aprobând acordarea de despăgubiri pe baza unui raport de evaluare în care valoarea de piaţă a fost denaturată.
În acest fel, arată surse judiciare, s-a facilitat obţinerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către Nicu Codrea și Mircea Petcana, care anterior inițierii procedurilor în vederea despăgubirii, obținuseră la un preț modic, respectiv 130.000 de euro, drepturile litigioase de la persoana care avea dreptul legal la despăgubire.
Procurorii DNA îl cercetează în lipsă pe Attila Marko Gabor după ce față de acesta instanțele de judecată au emis un mandat de urmărire internațională.
”Dosarele acestea au ajuns modalităţi de a acoperi diverse rahaturi pe care le face DNA. Eu m-am săturat să merg în instanţă şi să explic că nu am luat niciun leu, niciodată, că nu cunosc pe nimeni dintre cei cărora le-am dat despăgubiri. M-am săturat. O să fac plângeri penale şi sesizări procurorilor care nu înţeleg să îşi facă treaba aşa cum scrie în lege”, a spus indignată la ieșirea din sediul DNA, Ingrid Mocanu.
Fostul deputat PNL Theodor Nicolescu şi fostul vicepreşedinte al ANRP Mihnea Remus Iuoraş sunt în prezent judecaţi pentru abuz în serviciu în dosarul legat de despăgubirea ilegală a omului de afaceri Horia Simu.
În 25 august 2015, omul de afaceri Horia Simu, foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată, alături de alte cinci persoane, în dosarul privind despăgubirea ilegală aprobată de ANRP pentru un teren de peste 97.000 metri pătraţi, la un preţ supraevaluat cu 70 milioane de euro.
În același dosar sunt judecaţi, pentru abuz în serviciu Ingrid Zaarour, fost preşedinte al ANRP, şi Mihnea Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte al instituţiei, foştii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP Constantin Zaharia Lefter şi Ionela Mihaela Nicolescu (fosta Bărbulescu), dar şi expertul evaluator Alexandru Florin Hanu.
Potrivit DNA, în 28 februarie 2008, Ingrid Zaarour, Mihnea Iuoraş, Theodor Nicolescu, Constantin Zaharia Lefter, Marko Attila şi Mihaela Nicolescu, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi aveau atribuţia exclusivă de a analiză şi de a stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piaţă, tranzacţii de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase, după un raport de evaluare întocmit de Alexandru Hanu, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea cu aproape 50 la sută a unui teren în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi.