La şapte ani de la decesul Mădălinei Manole, care şi-a pus capăt zilelor înghiţind un pesticid puternic, pe 4 martie, a părăsit această lume şi îndurerata ei mamă, Eugenia. Aceasta a pierdut lupta cu o boală incurabilă, cancer pulmonar. În casa femeii se întâmplă acum lucruri paranormale, care îţi dau fiori pe şira spinării. Mărturisirile lui Marian, fratele Mădălinei, sunt de-a dreptul uimitoare.
Se spune că, timp de 40 de zile, sufletul celui decedat continuă să rămână în casă, şi că membrii familiei îi simt prezenţa.
Este şi cazul fratelui Madălinei Manole, care pe 7 martie şi-a înmormântat mama: „Când m-am dus în vizită la tata am auzit trosnind mobila, cu siguranţă că era mama, care ne trimitea semne din lumea de dincolo, dar vedeam şi perdeaua mişcându-se, fără să fie curent. Mi se pare normal ca sufletul Eugeniei să apară prin casă, timp de 40 de zile. Ea şi sora mea au grijă de noi, din cer”, a povestit Marian, care în decurs de şapte ani a pierdut cele mai dragi fiinţe.
Deşi s-a zvonit că Ion Manole, tatăl Mădălinei, este dependent de antidepresive, Marian susţine că adevărul este cu totul altul: “Tata nu este într-o stare de depresie continuă, aşa cum se spune. Este şi normal să plângă, merge la cimitir şi vorbeşte cu mama, adesea o şi simţim prin casă. El îi aude chiar şi paşii. Este un om bolnav, dar nu ia pastile d-alea, care te transformă în legumă. Probabil că lumea spune toate acestea din răutate, mulţi ar vrea să îl vadă în pământ, lânga mama. Părinţii mei s-au iubit vreme de 51 de ani, până când moartea i-a despărţit, e normal ca tatăl meu să fie trist şi să-şi plângă soţia. Eu şi nevasta mea avem grijă de el, îl vizităm, îi aducem mâncare, îl mai ajutăm la cumpărături”. Dar Ion Manole (75 de ani) a mai susţinut că are o legătură paranormală şi cu fiica lui, Mădălina, care a părăsit această lume pe 14 iulie 2010.
Ultima experienţă ar fi avut-o la sfârşitul anului trecut, în a doua zi de Crăciun: “Mădălina a venit la mama ei, a mângâiat-o pe mână şi i-a spus să nu o mai condamne pentru că nu ea şi-a făcut asta. Iar cu câteva zile înainte a trecut prin faţa geamului şi m-a strigat: «Tati, tati». M-am dat jos din pat, m-am uitat pe stradă şi era pustiu. Ea a fost”, a declarat el, la începutul acestui an. Ion Manole a cerut sfatul unui preot: „Mi s-a spus că se întâmplă adesea astfel de lucruri, mai ales când există o legătură puternică între cel care a plecat în lumea celor drepţi şi membrii familiei”, a mai adăugat bărbatul îndoliat.
Ion Manole şi soţia lui, Eugenia, nu au crezut nici măcar o clipă că Mădălina s-ar fi sinucis, bătând ani întregi drumul tribunalelor, în căutarea dreptăţii. Nu au putut nici măcar să-şi ţină nepotul în braţe, pe Petru Mircea Jr, în vârstă de 8 ani, din cauza fostului lor ginere, Petru, care s-a opus vehement. La înmormântarea soţiei, Ion Manole şi-a îndreptat iar săgeţile împotriva fostului soţ al Mădălinei: “Dacă Petru Mircea vine la înmormântare, fac crimă. Eu nu mor până nu fac dreptate pentru fata mea! Eu nu-mi dau sufletul până nu scot adevărul, ce s-a întâmplat cu fata mea. Mama ei nu a mai rezistat. Durere de mamă! 7 ani de zile să-ţi plângi copilul. A cedat! Eu sper ca Dumnezeu să mă ajute să nu cedez”, a declarat el pentru un post de televiziune.