O delegație formată din peste 400 de oficiali și oameni de afaceri din Qatar se află luni și marți în Marea Britanie, cele două părți urmând să anunțe investiții majore în Regatul Unit, cu o zi înainte de declanșarea oficială a divorțului de Uniunea Europeană.
Delegaţia este condusă de premierul emiratului, şeicul Abdullah bin Nasser bin Khalifa Al-Thani, iar din aceasta fac parte și oficiali ai Qatar Investment Authority (QIA) – fondul suveran al Qatarului, dar și ai Qatar Petroleum și Qatar Airways, potrivit Bloomberg.
Qatarul este cel mai mare exportator de gaze naturale lichefiate (GNL), iar 90% din importurile de acest tip ale Marii Britanii vin din Qatar.
Qatar Investment Authority a fost înființată în anul 2005 pentru a manageria surplusul produs de exporturile de țiței și gaze lichefiate ale emiratului arab. Acesta este al nouălea fond suveran din lume, având active în valoare de 335 de miliarde de dolari.
Principalele investiții ale sale sunt o cotă de 17% la grupul german Volkswagen, dar are investiții minoritare și la banca britanică Barclays, și la grupurile EADS, Total, Engie, Veolia sau Air Liquide.
De altfel, Qatarul a investit miliarde de dolari în banca Barclays, în timpul crizei financiare, ajungând la o cotă de 12,7% din acțiuni. În 2012, QIA a cumpărat 3% din grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell și a anunțat planuri de a-și crește cota la 7%.
De asemenea, şi-a construit în ultimul deceniu în Marea Britanie un portofoliu de acţiuni şi proprietăţi imobiliare în valoare de peste 40 de miliarde de lire sterline, echivalentul a circa 50 de miliarde de dolari. Una dintre principalele investiții imobiliare o constituie un pachet de acțiuni la compania care deține Canary Wharf Group.
Atât șeicii din Qatar, cât și statul, cumpără multe proprietăți imobiliare în Londra și marile orașe din Marea Britanie, în special pentru că depreciere lirei sterline le face foarte atractive din punctul de vedere al valorii.
Dar protejarea valorii activelor din Marea Britanie, care includ între altele magazinele Harrods, o participaţie la Sainsbury’s şi proprietăţi ca hotelul Savoy şi zgârie-norul Shard, nu este singurul motiv din spatele vizitei în Marea Britanie.
Preţurile scăzute ale petrolului au redus veniturile Qatarului și au forțat autoritățile de la Doha să emită obligațiuni în valoare de 9 miliarde de dolari.
Oficialii emiratului vor să atragă mai multe investiţii, pentru diversificarea economiei dincolo de sectorul de petrol și gaze și țintesc dezvoltarea infrastructurii. De altfel, Qatarul are un program de investiții de 200 de miliarde de dolari în vederea Cupei Mondiale de fotbal din 2022.
De altfel, toate cele șase state ale Consiliului de Cooperare a Golfului (Gulf Cooperation Council) se pregătesc de semnarea de contracte cu Marea Britanie. Aceasta nu poate semna acorduri de liber schimb cât timp este membră a Uniunii Europene, însă acestea pot fi negociate rapid, astfel încât să fie doar semnate imediat ce Regatul Unit iese din UE.
Cele șase state sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Oman, Bahrain, iar comerțul direct între acestea și Marea Britanie ajunge la 30 de miliarde de lire anual, echivalentul a 37,5 miliarde de dolari, conform Reuters.