Liderii europeni au semnat sâmbătă o declarație politică privind unitatea Europei, cu valoare de simbol, în aceeași sală în care în urmă cu 60 de ani era încheiat Tratatul de la Roma prin care se puneau bazele Uniunii Europene. Printre semnatarii declarației se află și președintele Klaus Iohannis, ca reprezentant al României. Aniversarea a mai bine de jumătate de secol de la nașterea proiectului european are loc însă într-un moment de criză care a culminat cu părăsirea Uniunii de către Marea Britanie-Brexit.
UPDATE: Terorismul, migrația și inechitățile sociale sunt menționate în Declarația de la Roma drept principalele provocări la care trebuie să răspundă UE, la 60 de ani de la înființare.
”Cu 60 de ani în urmă, revenindu-ne după tragedia celor două războaie mondiale, am decis să ne unim forțele și să reconstruim acest continent din propria cenușă. Am construit o Uniune unică, cu instituții comune și valori puternice, o comunitate bazată pe pace, libertate și democrație, drepturile omului, statul de drept, putere economică, cu niveluri de protecție socială și bunăstare unice”, se arată în Declarația de la Roma.
”Uniunea Europeană se confruntă cu provocări fără precedent, atât la nivel global, cât și pe plan intern: conflicte regionale, terorism, presiuni tot mai mari privind migrația, protecționism și inechități sociale. Împreună, suntem hotărâți să confruntăm aceste provocări ale unei lumi aflate într-un proces de schimbare accelerată și să oferim cetățenilor UE atât securitate, cât și noi oportunități”, se mai spune în declarație celor 27 de șefi de stat și de guvern.
[Full text] Read the Rome Declaration signed by the 27 EU leaders https://t.co/L6EbRlVURz pic.twitter.com/mK2x1FDHsa
— euronews (@euronews) March 25, 2017
În mai multe orașe din UE au loc marșuri sau evenimente de susținere a Uniunii Europene. Deși au votat pentru ieșirea din UE, premierul Theresa May fiind marea absentă de la Roma, acasă, la Londra, britanicii au ieșit și ei pe străzi într-un marș pro-european, potrivit euronews.
View of London’s #MarchForEurope2017 #EU60 pic.twitter.com/feHXFbjQBz
— euronews (@euronews) March 25, 2017
UPDATE: Președintele Klaus Iohannis va susține o conferință de presă la ora 17.30, la sediul Ambasadei României din Roma, informează Administrația Prezidențială. Șeful statului a semnat și el declarația de la Roma, afirmând că gestul politic al liderilor transmite un mesaj puternic privind valorile fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană- pacea, unitatea și democrația.
The #RomeDeclaration, signed today, sends a strong message of commitment to the core EU values – peace, unity & democracy. #EU60 #FutureofEU pic.twitter.com/LC7g1EqIOF
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) March 25, 2017
UPDATE: Și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, aflată în campanie electorală, a transmis că europenii trebuie să lupte pentru acest proiect și să facă față provocărilor cu care se confruntă atât în interiorul Uniunii Europene, cât și cu cele care vin din exterior.
”Suntem uniți pentru a fi mai buni. Cu 60 de ani urmă, Konrad Adenauer și șefii de guverne din Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda semnau tratatul de la Roma, care reprezintă fundația Europei noastre. Fie ca europenii să trăiască în libertate, pace și prosperitate. Pentru asta trebuie să luptăm și să facem față provocărilor interne și externe”, a fost mesajul lui Merkel.
UPDATE: Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a semnat declarația cu același stilou cu care oficialii țării sale, Luxemburg, au semnat declarația în urmă cu 60 de ani. Luxemburg este unul dintre cel șase state fondatoare ale Uniunii Europene, alături de Franța, Germania, Italia, Olanda și Belgia.
Signed the #RomeDeclaration with the original pen used by the Luxembourg delegate to sign #RomeTreaties. #EU60 pic.twitter.com/PS4OQ4MiMJ
— Jean-Claude Juncker (@JunckerEU) March 25, 2017
Și președintele Consiliului European, proaspăt reales, polonezul Donald Tusk a insistat pe mesajul de unitate al națiunilor libere europene.
”Astăzi, la Roma, reînnoim o alianță unică a națiunilor libere concepută de marii noștri înaintași în urmă cu 60 de ani”, a scris Tusk pe twitter.
Today in Rome we are renewing the unique alliance of free nations initiated 60 years ago by our great predecessors.https://t.co/RKSlksmBkK pic.twitter.com/CwkL2jWsoM
— Donald Tusk (@eucopresident) March 25, 2017
În aplauze, fiecare dintre cei 27 de șefi de stat și de guvern precum și liderii instituțiilor europene au parafat “Declarația de la Roma”, în aceeași Sala degli Orazi e Curiazi la Palazzo dei Conservatori din Piața Capitoliului unde a fost semnat tratatul istoric la 25 martie 1957, scrie Agerpres, citând AFP.
60 years ago today, the #TreatyofRome was signed to end perpetual war in Western Europe and create unity and peace.
🇪🇺 #EU60 #UniteForEurope pic.twitter.com/qI7UumpVPo— James Melville (@JamesMelville) March 25, 2017
Liderii UE se angajează să facă Uniunea Europeană “mai puternică și mai rezistentă” printr-o “și mai mare unitate și solidaritate” între statele membre. “Cel mai bun mod de a ne apăra interesele și valorile comune este de a fi împreună”, au subliniat cei 27.
Printre altele, liderii europeni stabilesc o viziune pentru UE în care statele membre pot alege să coopereze mai strâns cu privire la anumite aspecte, permițând grupurilor de țări să se deplaseze în direcția integrării la viteze multiple, notează DPA, citată de Agerpres.
“Vom acționa împreună, în ritmuri și cu intensitate diferite acolo unde este necesar”, afirmă liderii europeni, adăugând că membrii UE vor continua să adere la tratate și să poată să se alăture eforturilor pentru o cooperare mai strânsă mai târziu.
Liderii europeni şi-au început de vineri pelerinajul la Roma, în speranţa că o vizită în leagănul unităţii ar putea să reaprindă cumva vigoarea din tinereţe a Uniunii Europene, care sărbătoreşte în acest weekend şase decenii de la semnarea Tratatului de la Roma – considerat piatra de temelie a Comunităţii Economice Europene, relatează Associated Press, potrivit News.ro.
Premierul luxemburghez a avertizat că următorii ani ar putea să fie marcaţi de mai puţină unanimitate, în vreme ce grupuri de naţiuni europene vor încerca să-şi avanseze propriile interese în anumite domenii, deşi se vor confrunta cu rezistenţa altor state UE.
Până atunci, liderii europeni sărbătoresc sâmbătă şase decenii de la semnarea unei legături solemne la Roma, care a puz bazele unei unităţi economice între cele şase ţări fondatoare: Belgia, Luxemburg, Olanda, Franţa, Italia şi Republica Federală Germania.
Aceste principii ale unităţii s-au extins la 28 de state europene, dar acum Marea Britanie se pregăteşte să se retragă dezamăgită din Uniunea Europeană.
Cel mai mare eşec din istoria de şase decenii a blocului comunitar este programat pentru săptămâna viitoare, atunci când premierul britanic va declanşa în mod formal procedura de retragere a ţării din UE.
Premierul May a ales să stea departe de evenimentele din acest weekend, în timp ce pregăteşte ultimele detalii ale invocării articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.
Papa Francisc a explicat că este timpul ca blocul comunitar ”să aibă grijă de acele boli care vin inevitabil cu vârsta şi să găsească noi modalităţi de reorientare a UE. Însă, spre deosebire de oameni, blocul comunitar nu se confruntă cu o îmbătrânire inevitabilă, ci cu posibilitatea unei noi tinereţe”.
În Capela Sixtină, liderii europeni s-au pozat alături de suveranul pontif în faţa unei fresce a lui Michelangelo cu ”Judecata de Apoi”.
În urmă cu şase decenii, puţini îşi puteau imagina că se va discuta despre moartea UE.
Timp de mulţi ani, blocul comunitar s-a îndreptat spre o ”uniune din ce în ce mai apropiată” din punct de vedere economic şi politic. Acum, unele ţări membre caută disperate o relaţie care permite locuirea separată, dar împreună pentru valorile Europei.
Summitul de la Roma ar putea să devină un moment de cotitură în ceea ce priveşte reorientarea blocului comunitar spre un drum mai practic al unor alianţe parţiale pe o serie de aspecte cheie.
”Mai bine am avea o uniune cu două viteze, decât un capăt de drum şi nicio viteză. Atunci când o ţară spune că nu vrea, eu pot să spun foarte bine, dar nu mă bloca pe mine şi lasă-mă să merg mai departe cu ceilalţi”, susţine premierul luxemburghez, Xavier Bettel.
UE a dovedit în trecut că este mai puţin decât unită atunci când trebuie să ia decizii cheie pe probleme precum moneda euro şi zona Schengen. O Europă cu două viteze ar permite în schimb ţărilor membre să meargă înainte şi spre ideea de unitate, fără să fie blocate de alte naţiuni ceva mai rezervate.