Mai bine de zece milioane de locuri de muncă din Marea Britanie sunt amenințate de roboți în următorii 15 ani din cauza automatizării și a progreselor din domeniul inteligenței artificiale, potrivit unui studiu al companiei de consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC).
Din cauza evoluției tehnologiei, roboții vor înlocui tot mai mult muncitorii necalificați, ceea ce mai departe va duce la inegalitate socială și mai mare.
PwC afirmat că 2,25 milioane de locuri de muncă sunt amenințate în retail, domeniu care angajează cea mai mare parte a salariaților din Marea Britanie, în vreme ce 1,2 milioane de slujbe sunt amenințate în industrie, 1,1 milioane în administrație și serviciile suport, iar 950.000 în transporturi și depozitare.
Din cauză că cei mai afectați ar fi cei cu educație slabă, este cerută intervenția Guvernului în sistemul educațional. De asemenea, este necesară educarea continuă pe tot parcursul vieții, dar și coordonare mai bună între zonele unde se află deficit de forță de muncă și cei aflați în căutare.
”În viitor, cunoașterea va deveni o marfă astfel că avem nevoie să ne mutăm atenția spre cum ne dezvoltăm aptitudinile și ne îmbunătățim generațiile viitoare. Gândirea critică și creativă vor fi foarte apreciate, ca și inteligența emoțională”, spune Jon Andrews, șeful departamentului de tehnologie și investiții al PwC, citat de The Guardian.
Pe de altă parte, sectoarele educațional și sanitar sunt două dintre cele mai puțin amenințate de roboți deoarece mare parte din sarcinile acestora sunt greu de automatizat.
Cum femeile tind să fie mai numeroase în aceste domenii deoarece este nevoie de aptitudini de socializare, acestea sunt mai puțin amenințate per total de către roboți, spre deosebire de bărbați, care lucrează preponderent în industrie sau transporturi.
Astfel, 35% dintre joburile bărbaților sunt amenințate și doar 26% din cele ale femeilor.
Robert Schiller, un economist american câștigător al premiului Nobel, a afirmat că din cauza inegalității pe care o aduce inteligența artificială în cadrul forței de muncă, liderii politici ar trebui să impună o ”taxă pe roboți” pentru a-i susține pe cei ale căror locuri de muncă devin redundante.
Nu este singurul care cere acest lucru: Bill Gates, cofondator al Microsoft, a propus taxarea roboților deoarece aceștia produc companiilor care îi dețin un câștig echivalent cu salariul unui om care ar face lucrul respectiv.
Pe de altă parte, antreprenorul Elon Musk – directorul general al Tesla și SpaceX – are altă soluție: el spune că oamenii ”ar trebui să devină cyborgi” pentru a nu fi lăsați în urmă de progresele înregistrate de către inteligența artificială.
Problema este deja stringentă: gigantul taiwanez Foxconn vrea să înlocuiască toți cei 1,2 milioane de angajați cu roboți și are deja până acum instalați 40.000 de Foxboți, roboți produși de către o a altă unitate a concernului. De asemenea, retailerul online Amazon are 45.000 de roboți care lucrează în centrele sale cot la cot cu muncitori umani.