Premierul Sorin Grindeanu a declarat, referindu-se la evaluarea făcută de ministrul Justiţiei în privinţa activităţii procurorului general şi a şefei DNA, că are ”mare încredere” în ministrul Tudorel Toader şi că aşteaptă şi pachetul de legi în domeniul justiţiei care trebuie promovate în perioada următoare, potrivit News.ro.
”Am mare încredere în domnul ministru Toader şi aştept nu doar această evaluare, dar şi pachetul de proiecte de legi pe care trebuie să îl promovăm în perioada următoare, fie că vorbim de acea parte de care am vorbit tot timpul, dar care nu cuprinde doar legea graţierii, ci e un pachet de măsuri pe care trebuie să îl adoptăm, astfel încât acea posibilă decizie pilot a CEDO care ne-ar duce într-o situaţie de a plăti aproximativ 80 de milioane de euro pe an – calculul aparţine vechii guvernări – să fie evitat. Şi, în pregătirea acestui pachet, care mai cuprinde poate şi acele măsuri alternative de detenţie, sunt lucruri care într-un final cred că există şi în Parlament ca iniţiative legislative, dacă sunt lucruri care corespund cu viziunea MJ sunt lucruri absolut binevenite”, a afirmat premierul, aflat la Tulcea, la reuniunea cu primarii PSD.
Comisia juridică a Senatului a amânat, pentru trei săptămâni, discuţiile privind proiectul Legii graţierii, la solicitarea Ministerului Justiţiei, pe motiv că Executivul va veni cu un set de măsuri complementare pentru situaţia din penitenciare. Ministrul Tudorel Toader a afirmat că va discuta cu premierul Sorin Grindeanu inclusiv posibilitatea retragerii proiectului.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că finalul verificărilor la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi DNA se apropie şi că în termenul stabilit va comunica concluziile şi argumentele care au dus la acestea. Tudorel Toader a mai spus, referitor la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis că este optimist în ce priveşte aceste verificări, că şi el este “optimist în statul de drept”.
Întrebat care sunt motivele evaluărilor făcute de Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader a spus că, potrivit Constituţiei, “Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei”.
Întrebat ce spune despre declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a arătat că este optimist în ceea ce priveşte verificările Ministerului Justiţiei, Tudorel Toader a răspuns: “Şi eu sunt optimist în statul de drept”.