Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a declarat joi, la Antena 3, că cetăţenii români răniţi în atentatul de la Londra trec printr-un moment „extrem de dramatic şi complicat”, dar sunt alături de familiile lor. Diplomatul a mai spus că victimele au făcut apel la discreţie, nedorind să se facă publice date cu privire la starea lor de sănătate, notează News.ro.
„Ei ne-au comunicat că nu ar vrea să apară foarte multe detalii cu privire la starea lor de sănătate. Cred că un pic de discreţie e necesară, trec printr-un moment greu, un moment complicat, e important că acum sunt împreună cu familiile. Interesul e mare, dar trebuie să ţinem cont şi de sensibilităţi. Ei au trecut printr-o situaţie extrem de dramatică. Astăzi era ziua uneia dintre victime, urmau să sărbătorească şi, din nefericire, sunt într-o cu totul altă postură şi cred că trebuie să ţinem cont şi de sensibilitatea victimelor. Trebuie să aşteptăm ca medicii să îşi facă datoria şi să sperăm că victima va ieşi din această stare critică în care se află”, a afirmat Dan Mihalache.
Chestionat dacă simte temere în creştere la românii care se află la Londra, ambasadorul a spus că, din punct de vedere al impactului, există o stare de şoc.
„Nu am elemente deocamdată apropo de starea de spirit a concetăţenilor noştri. Sigur că, din punct de vedere al impactului, aici la Londra, există o stare de şoc pentru că lovitura a mers cumva în inima Londrei, inima Regatului Unit. Oamenii încearcă să depăşească, Parlamentul s-a reunit astăzi într-o şedinţă ordinară şi, important, e o stare de calm în acest moment. Toţi începem să ne punem problema asupra securităţii, nu neapărat în Marea Britanie, ci în întreaga Europa”, a conchis Dan Mihalache.
Cei doi tineri români răniţi, miercuri, în atacul de la Londra sunt din Constanţa şi se aflau în capitala Marii Britanii în vacanţă, urmând să sărbătorească ziua de naştere a bărbatului.
Andrei Burnaz şi Andreea Cristea sunt din Constanţa şi au mers la Londra în vacanţă, a declarat un apropiat al tinerilor. Vineri, cei doi urmau să sărbătorească ziua de naştere a tânărului.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, referitor la atacul terorist din Londra, că este mulţumit de modul în care reprezentanţii ambasadei României în Marea Britanie au gestionat situaţia în ceea ce îi priveşte pe cei doi români răniţi în urma atentatului, precizând că, potrivit ultimelor informaţii pe care le-a primit în cursul acestei dimineţi, românca rănită grav a fost operată în cursul nopţii, însă pericolul nu a trecut şi se află sub strictă supraveghere.
Andreea este internată în continuare, în stare gravă, iar Andrei, care a fost rănit uşor, a fost externat.
Cei doi urmau să se căsătorească în curând.
Poliţia britanică a revizuit, joi, bilanţul atacului terorist de la Londra, la patru morţi, relatează Reuters. Forţele de ordine au verificat mai multe adrese, iar opt persoane au fost arestate, a anunţat Poliţia Metropolitană. Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, spune că principala ipoteză este că atacul a avut legătură cu terorismul islamic, iar poliţia verifică în prezent dacă au fost implicaţi şi alţi oameni.