Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că speră ca situaţia tensionată din ALDE să se rezolve şi aşteaptă de la liderii formaţiunii o decizie statutară până la finalul săptămânii, afirmând că şi pentru social-democraţi este dificil să discute separat cu cei doi copreşedinţi, informează News.ro.
“Am exprimat speranţa că se vor înţelege. Nu îmi permit eu să le spun unuia sau altuia ce să facă, dar i-am rugat ca până la sfârşitul săptămânii să încerce să găsească o soluţie sau o propunere într-un for statutar al partidului, de care să aflăm şi noi, pentru ca să înţelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenţionează”, a spus el.
Întrebat dacă există cale de împăcare între Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu, având în vedere că şi întâlnirile de marţi, de la Parlament, cu Liviu Dragnea au avut loc separat, şeful PSD a spus că “speră”, pentru că “interesul este mult mai mare”.
“Nu m-am simţit foarte confortabil să discutăm separat, dar nu sunt consilier matrimonial”, a adăugat şeful PSD.
Dragnea a subliniat că aşteaptă decizii clare ale partidului în această situaţie.
“Am spus că mi se pare firesc şi cinstit ca noi să solicităm o hotărâre a unui for statutar al partidului, (…) să ştim cu cine vorbim (…) Şi nouă ne e greu să lucrăm aşa şi nici nu ne permite să spunem că îl credem pe Tăriceanu sau pe Daniel Constantin. Noi vrem să credem partidul”, a mai spus Liviu Dragnea.